La noi nu există o cultură politică. Veniţi de nicăieri în câmpul politicii, parlamentarii, miniştrii, primarii, preşedinţii de consilii judeţene etc. se raportează la misiunea lor politică după ureche. Toţi sunt politicieni de primă generaţie, necultivaţi la şcoala datoriei faţă de ţară, faţă de concetăţenii care i-au învestit cu încredere, atunci când le-au acordat votul. Într-un fel, calitatea nesatisfăcătoare a clasei politice este de înţeles – aşa-numitul „socialism” nu a permis nimănui un exerciţiu politic real, capabil să cultive cutume şi să inoculeze în oamenii politici simţul responsabilităţii civice. Apoi, ani în şir, până astăzi, în politică au intrat tot felul de neisprăviţi, de inşi care nu şi-au găsit rostul în viaţă. Până şi tinerii care au păşit în politică au studii precare, făcute la fără frecvenţă şi cu examene cumpărate. E suficient să aruncăm privirea în jurul nostru, şi ne vom convinge că aşa stau lucrurile. În fine, la noi, politica nu este înţeleasă ca o îndeletnicire care are ca scop o viaţă mai bună pentru popor, ci ca o sursă de înavuţire a politicianului.
Precaritatea clasei politice româneşti este responsabilă pentru înapoierea ţării şi pentru traiul mizer al poporului. Românul nu este nici mai leneş nici mai inconştient decât alţii. Dovada ne-o oferă felul în care ai noştri se încadrează în societăţile bine organizate, cu tradiţie şi cu respect pentru lucrul bine făcut. Or, cine a creat legile şi ordinea socială în acele ţări? Clasa politică, desigur, atât de ineficientă la noi.
Tristan Mihuţa
