Sorin Muntean este şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş din anul 2012 şi, în urma unei anchete a celor de la Anticorupţie, s-a dovedit faptul că acesta, dar şi adjuncţii lui, instigau la comiterea de ilegalităţi de către subalterni. Aceştia ar fi dat ordine directe ca poliţiştii să nu aplice amenzi de circulaţie pe perioada campaniei electorale. Mai mult, la propunerea lui Muntean, postul unui poliţist din Recaş, poliţist care nu s-a aliniat ordinelor care se refereau la nerespectarea legii, a fost desfiinţat, iar bărbatul respectiv a fost transferat ilegal la un alt post de poliţie din judeţul Timiş. Decizia judecătorilor care se referă la arestul preventiv al şefului IPJ Timiş, Sorin Muntean, nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Timişoara.
Politist din Arad arestat la propunerea DNA
Reactualizat la:
TIMIŞOARA. Comisarul şef de poliţie Sorin Muntean, care are 45 de ani şi s-a născut în oraşul Chişineu Criş din judeţul nostru, a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Timiş la cererea procurorilor DNA.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!