Luni dimineaţa, alarma unei bănci situate chiar în inima oraşului a fost declanşată. S-a crezut că este vorba despre o spargere, pentru că alarma este declanşată doar în asemenea situaţii extreme, astfel că la faţa locului au fost trimişi poliţiştii şi jandarmii. Intraţi în agenţia bancară, au constatat că se efectuau lucrări la sistemul de alarmă şi că acesta a fost pornit din greşeală.
Poliţişti şi jandarmi la o bancă din centrul oraşului după ce a fost declanşată alarma!
Poliţişti şi jandarmi la o bancă din centrul oraşului după ce a fost declanşată alarma!
Panică în centrul oraşului, la kilometrul zero! Alarma de la o bancă din zonă a fost declanşată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!