La aceste întâlniri poliţiştii au distribuit materiale informativ preventive şi au avut dezbateri cu elevii şi părinţii acestora pe tema declicvenţei juvenile şi a consecinţelor acesteia. Astfel, pentru a-i implica şi pe părinţii în această activitate preventivă, poliţiştii din cadrul IPJ Arad vă sfătuieşte să explicaţi copiilor dumneavoastră că bătăile, furturile şi distrugerile nu sunt dovezi de curaj, ci fapte pedepsite de lege cu închisoarea; să vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre prietenii pe care îi are şi despre modul cum îşi petrece timpul liber! De multe ori „prietenii” sunt cei care îi influenţează negativ; să fiţi atenţi la necesitatea banilor de buzunar pentru copilul dumneavoastră. Lipsa banilor sau surplusul acestora reprezintă condiţii favorizante în comiterea de infracţiuni. De aceea este necesar să cunoaşteţi de câţi bani are nevoie copilul dumneavoastră şi de modul în care îi cheltuieşte şi să menţineţi o legătură permanentă cu cadrele didactice pentru a cunoaşte situaţia şcolară a copilului dumneavoastră! Activităţile preventive vor continua în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”până în de 2 octombrie.
Poliţiştii au prevenit delincvenţa juvenilă în şcoli
Poliţiştii au prevenit delincvenţa juvenilă în şcoli
Reactualizat la:
Poliţiştii de prevenire, proximitate şi de siguranţă publică au organizat, luni, 29 septembrie, întâlniri cu elevi din peste 50 de unităţi şcolare atât din municipiu cât şi din judeţ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pe 24 aprilie, de la ora 11, Complexul Muzeal Arad va găzdui vernisajul expoziției „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”.
Local
Cei patru tineri care, în luna noiembrie 2023, au aruncat cocktailuri Molotov într-o casă din Șofronea, au fost condamnați în primă instanță cu pedepse între 1 an și 6 luni și 10 ani și 2 luni de închisoare.
Local
Concursul Internațional de dans „Ghiocelul de argint”, ediția 29, a reunit la Arad peste 800 de copii din țară și străinătate, membri ai trupelor de dans participante.
Ştiri sportive
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.
Local
Zona Liberă Curtici Arad a solicitat majorarea taxelor de concesionare a terenurilor şi clădirilor.
1
Mapamond
Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) din Fâşia Gaza are „probleme de neutralitate” politică, dar Israelul nu a oferit încă „dovada” că unii dintre membrii săi ar avea legături cu „organizaţii teroriste” precum Hamas, concluzionează un raport transmis luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres, informează AFP.
România
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!