Polițiștii, cu ochii pe trecerile peste calea ferată

De Eugen Rogojan
3Comentarii
Polițiștii, cu ochii pe trecerile peste calea ferată
Peste 200 de autoturisme au fost verificate și peste 100 de sancțiuni au fost aplicate de polițiști, la trecerile cu calea ferată.

Timp de șase ore, peste 1.500 de polițiști din toată țara, de la transporturi, rutieră și ordine publică, au acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru creșterea siguranței călătorilor. Acțiunea derulată de Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a avut ca scop prevenirea evenimentelor produse în zonele respective.

În județul nostru au fost monitorizate unsprezece treceri la nivel cu calea ferată, fiind implicați 24 de polițiști de la Serviciul Rutier, 12 de la Transporturi și alții 8 de la Ordine Publică, conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Reprezentanții poliției arădene au transmis că „au fost verificate 211 de autoturisme, fiind aplicate 121 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 68.415 lei, dintre care 41 pentru nerespectarea prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată. Au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au realizat o inventariere a trecerilor la nivel cu calea ferată, urmând ca riscurile identificate să fie comunicate tuturor factorilor responsabili cu siguranța transporturilor”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor