Polițiștii locali, la primele avertismente pentru fumatul în spații publice

De M.B.
Reactualizat la:
Polițiștii locali, la primele avertismente pentru fumatul în spații publice
Arădenii încearcă să se acomodeze cu noile prevederi legale privind fumatul în spațiile publice, în timp ce polițiștii locali au început o campanie de informare în localuri și au dat primul avertisment.

Vineri, în urma reclamației unui client, polițiștii locali au verificat un local din zona Pieței Catedralei, unde un bărbat avea așezată pe masă, alături de cafea, și o țigară aprinsă. Bărbatul a fost informat despre noile reglementări și a ieșit imediat pentru a fuma în stradă, astfel că polițiștii locali au ales să-i dea doar un avertisment.

De altfel, directorul Poliției Locale Arad, Viorica Graur, ne-a declarat că instituția a început o campanie în toate localurile din Arad, fiind împărțite, în ultimle trei zile, peste 300 de materiale informative clienților și angajaților.

Legea antifumat interzice, de ieri, fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, excepţie făcând celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Spaţiul public închis este definit de lege ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase