Poliţiştii maghiari amendează şoferii români băuţi

12Comentarii
Poliţiştii maghiari amendează şoferii români băuţi
ARAD – Acţiune comună a poliţiştilor români şi maghiari pentru depistarea şoferilor care conduc băuţi sau drogaţi.

În aceste zile, în judeţul Arad, echipe mixte de poliţişti români şi maghiari au participat la acţiuni comune pentru prevenirea, combaterea şi depistarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor. Acţiunea se desfăşoară sub egida TISPOL. Astfel, poliţiştii din cadrul SPR Arad şi omologii lor din judeţele Bekes şi Csongrad au acţionat în trafic pe drumurile naţionale şi judeţene ce străbat judeţul Arad. Rutieriştii au reuşit să verifice nu mai puţin de 2.090 de autovehicule, în timp ce 790 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest. La 27 dintre testările efectuate rezultatele au ieşit pozitive, astfel 27 dintre şoferi fiind depistaţi băuţi la volan. Au fost aplicate aproape 400 de sancţiuni pentru centuri, pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, dar şi pentru alte nereguli constatate şi s-au dat 638 de puncte de penalizare.
Acţiune concomitentă
Poliţiştii au reţinut peste 30 de permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. În cadrul acestor acţiuni, 31 de conducători auto au fost testaţi cu trusa antidrog, în toate aceste cazuri, rezultatul fiind negativ. De menţionat că astfel de acţiuni de control ale poliţiştilor au avut loc concomitent, pe teritoriul tuturor statele. ”Toţi cei care conduc autovehicule trebuie să-şi amintească permanent că, aşa cum arată studiile şi statisticile, conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului creşte potenţialul producerii accidentelor rutiere cu urmări dintre cele mai grave, de cele mai multe ori şi pentru alţi participanţi la trafic, nevinovaţi” a declarat W. Blindenbacher, preşedintele TISPOL.
I.C.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor