Poliţistul Florin Fedor, tot după gratii

De Alin Gherasim
7Comentarii
Poliţistul Florin Fedor, tot după gratii
Judecătorii au decis să menţină măsura arestului preventiv în cazul poliţistului care a lovit mortal un pieton.

Claudiu Florin Fedor, poliţistul care, fiind sub influenţa băturilor alcoolice, a lovit mortal un bărbat pe trecerea de pietoni rămâne după gratii. Luni, 21 mai, Judecătoria Arad a decis să menţină măsura arestării preventive a lui Fedor, acesta fiind trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi ucidere din culpă. După cum am precizat deja, mandatul de arestare preventivă a omului legii a ajuns la final, iar judecătorii au stabilit că se menţine măsura arestului preventiv. Cel mai probabil, Fedor va ataca decizia la Tribunalul Arad, aşa cum a făcut de fiecare dată când i-a fost prelungit mandatul. Numai că, până acum, poliţistul nu a avut câştig de cauză niciodată.

În altă ordine de idei, cu toate că judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, dar şi a rechizitoriului întocmit de procurori, încă nu a fost stabilit un prim termen de judecată în acest caz, dosarul aflându-se încă în faza de programare.
Reamintim faptul că, în data de 6 martie, Florin Claudiu Fedor, subofiţer la Secţia de Poliţie Vlaicu, a accidentat mortal un bărbat care traversa strada pe trecerea de pietoni. Poliţistul circula dinspre Sala Polivalentă spre Podgoria cu viteză mare. Ajuns în zona trecerii de pietoni din apropierea Liceului Naţional de Informatică, nu a acordat prioritate unui bărbat de 68 de ani, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, şi l-a lovit din plin pe pieton. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a fost aruncată în aer aproximativ patru metri şi azvârlit la o distanţă de 20 de metri. Chiar dacă echipajul SMURD care a intervenit la accident s-a luptat 40 de minute pentru a-l resuscita pe bătrânul de 68 de ani, acesta a decedat. Ulterior, s-a aflat că Florin Claudiu Fedor avea o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce a fost audiat şi după ce a venit rezultatul alcoolemiei, poliţistul a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.

FOTO: Valentin Goran
Accidentul a avut loc marţi după masa, puţin înainte de ora 16.30, la intersecţia cu strada Ioan Alexandru (fostă Ineului), sensul de mers spre Podgoria. Potrivit martorilor, bărbatul era angajat în traversarea străzii, pe lângă bicicletă.Un autoturism Ford care venea dinspre Micălaca, pe banda a do...
accident-arad
Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, se vede cum victima accidentului se dă jos de pe bicicletă, se asigură şi traversează strada pe zebră. Maşina condusă de poliţist îl loveşte în plin pe pieton. Impactul este fatal pentru bărbatul de 68 de ani.Accidentul a avut loc marţi după masă,...
politist
Florin Fedor, subofiţer la Secţia de Poliţie Vlaicu din municipiul Arad, a fost arestat pentru 30 de zile.Şoferul în vârstă de 34 de ani care, marţi, a accidentat mortal un bărbat care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă, va sta după gratii până pe 5 aprilie, inc...



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor