Pompierii arădeni au stins 279 de incendii în trei luni

De Ioana Costas
Pompierii arădeni au stins 279 de incendii în trei luni
Au intervenit pentru stingerea a 279 de incendii în primele trei luni ale acestui an, însă intervențiile pompierilor arădeni sunt mult mai multe.

Potrivit bilanțului întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad „în primul trimestru al anului 2017, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat 380 misiuni de intervenţie, altele decât asigurarea asistenţei medicale de tip SMURD”. Este vorba despre 279 de stingere incendii, 13 misiuni de descarcerare, o misiune de asanare muniție neexplodată, o misiune de limitare și eliminare a efectelor inundațiilor, o misiune de salvări animale, 54 de intervenții pentru asistență persoane, 11 misiuni de asigurare a măsurilor la evenimente publice de amploare ce pot genera situaţii de urgenţă, 3 misiuni de asigurare/supraveghere a zonei de producere probabilă a situaţiei de urgenţă și 17 alte intervenții.

Cele mai multe intervenții

Detașamentul Arad a avut parte de cele mai multe intervenții în primele trei luni ale acestui an: 101. Detașamentul Sebiș a avut 43 de intervenții, Detașamentul Gurahonț 33, Detașamentul Ineu 29, Detașamentul Chișineu Criș 12, Secția Bârzava a avut 23 de intervenții, iar Secția Birchiș 15.

În perioada menționată, pompierii au executat 640 de recunoaşteri în obiective şi 25 de exerciţii cu forţe şi mijloace. „Două exerciţii au fost de nivel interjudeţean, dislocându-se forţe şi mijloace de la mai multe subunităţi de intervenţie.

Au existat șapte situaţii în care forţele de intervenţie au fost întoarse din drum, 9 în care în momentul sosirii la locul intervenţiei nu a fost cazul să se mai intervină şi o alarmă falsă”, a precizat maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit singure pentru stingerea a 28 de incendii şi în cooperare cu forţele profesioniste pentru stingerea a 51 de incendii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase