Preşedintele ALDE Arad, Mihăiţă Calimente şi liderul municipal, Florin Galiş, l-au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, pe noul membru al Biroului Permanent Municipal, Alexandru Vlasiu. Acesta s-a înscris în ALDE ca urmare a deschiderii partidului, anunţată cu ceva vreme în urmă, de către liderii organizaţiei. Alexandru Vlasiu a fost preşedinte al organizaţiei municipale UNPR, iar în urma fuziunii UNPR-PMP, a devenit candidat la Camera Deputaţilor din partea PMP Arad. Acum, însă, a decis să treacă la ALDE, deoarece, spune domnia sa, nu poate sta în expectativă, aşteptând să se termine procesele referitoare la valabilitatea sau anularea fuziunii, care ar putea dura chiar şi doi-trei ani. Totodată, spune Calimente, s-a discutat şi cu fostul preşedinte al organizaţiei de tineret a PMP, care s-ar putea să vină şi el la ALDE. În altă ordine de idei, Calimente a cricat „umflarea” de către două posturi de televiziune a „ştirii” că Tăriceanu se află în vacanţă în Dubai, cu toate că Bucureştiul este sufocat de troiene. Or, spune Calimente, preşedintele Senatului României nu are nicio atribuţie legată de deszăpezire, iar rularea non stop, o zi întreagă a aşa zisei „ştiri” nu este decât un abuz, un atac injust, iar posturile respective de televiziune ar trebui să-şi ceară scuze.
Porţi deschise la ALDE Arad
Porţi deschise la ALDE Arad
Fostul lider municipal al UNPR, Alexandru Vlasiu, s-a încris- via PMP- în ALDE.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!