“Potecile” din Arad, declasificate de CJA

De Alin Gherasim
4Comentarii
“Potecile” din Arad, declasificate de CJA
Mai multe drumuri judeţene vor fi declasificate, urmând să devină drumuri comunale.

Calculele din prezent nu mai seamănă cu cele din trecut. Pe acest principiu, Consiliul Judeţean Arad vrea să declasifice mai multe drumuri judeţene şi să le trimită în „curţile” unităţilor administrativ teritoriale, respectiv către primăriile de comună sau de oraş. Anunţul a fost făcut de Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte Consiliului Judeţean Arad, care se ocupă de infrastructura rutieră.

„Vechile conduceri ale consiliului au preluat mai multe drumuri comunale în administrare pentru că, în urmă cu mai mulţi ani, CJA primea bani pentru modernizarea şoselelor în funcţie de numărul de kilometri de drumuri judeţene pe care îi avea. Dar acum fondurile nu se mai alocă aşa. Aşadar, în perioada următoare, vom demara demersurile pentru redarea drumurilor către comune”, a anunţat Bîlcea.

Despre ce drumuri este vorba? În special, despre drumuri de pământ, care nici măcar nu respectă parametri unui drum judeţean, cum ar fi lăţimea părţii carosabile. Iar CJA a ales să retrimită drumurile către comune pentru că, din această postură, există şanse mai mari ca „potecile” respective să fie modernizate. „Pot fi întocmite proiecte pe dezvoltare rurală, primarii au şanse mai mari decât noi să modernizeze şoselele”, a mai spus vicepreşedintele CJA. Acesta a dat şi două exemple de drumuri care se vor întoarce în subordinea primăriilor de comună pentru că nu pot fi catalogate drumuri judeţene: Zimand Cuz-Şofronea şi Hălmăgel-Târnăviţa.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor