Poveşchile lu’ Bace Toghiere

1Comentariu
ARAD – Creaţiile în grai popular autentic ale diaconului Gheorghe Hodrea de la Catedrala Veche.


După cum se ştie, limbajul este un sistem de
semne, alcătuit din sunete articulate, specific
oamenilor, prin care aceştia îşi
exprimă şi îşi comunică
gândurile, sentimentele şi dorinţele.
Limbajul este un fenomen social, aparţinând
unei comunităţi umane istoriceşte
constitută: trib, popor, naţiune. El este
învelişul material al gândirii,
între limbaj şi gândire existând
o unitate indisolubilă. Limbajul poate fi oral,
rostit, auzit şi transpus în scris.


În afara limbajului cult, tehnic sau al argoului,
deosebim şi limbajul popular vorbit de marea
masă a ţăranilor de la sate.


Salutăm preocuparea diaconului Gheorghe Hodrea, de
la Catedrala Veche din Arad, care, pe lângă
activitatea sa ecleziastică ce o deţine ca
şi auxiliar deservent de cult, expune în
scris, poveşti în grai strict popular
arădean, din zona oraşului Chişineu
– Criş. Un gen mai puţin abordat
în publicaţiile actuale, dar însemnat
şi propriu, când ne gândim, că
ţăranul român este opinca dar şi
talpa ţării, susţinător al
edificiului de cristal, împotriva căruia s-a
comis cea mai mare crimă şi i s-a atacat pe
temelia fiinţei sale: legătura sa sacră
cu pământul.  Eroul poveştilor
este bătrânul Baci Toghiere. Profilul
ţăranului bătrân: dăstul
înalt, sclab,
înţălept, trecut prin
mulchie vara purtând şclarfe,
păntăloni niegri,
subţâri, curauă dă
pchiele niegră
, chimeşe albă
cu bumbi mici, clop niegru şi
viziclu.


Iarna cu boconci dân pchiele
bocsăliţ’.
Când miere
unghieva
lua cizmile dă bocs,
păstă haina lua rocu’,
cap cuşma,
ochi, când cite uişagu’,
ochelari, folosind duhan tăiet
mânânţăl, pă on dărab
dă scândură
etc.


Spicuim câteva din aceste poveşti: Bace
Toghiere şi avionu’; Bace Toghiere şi
ursu’; Bace Toghiere şi cafa; Bace Toghiere
şi mortu’;   Bace Toghiere,
finu’ şi gâşchile; Bace Toghiere
şi misâunia; Bace Toghiere şi
niepotu’ Nielu; Bace Tpghierie, dăspră
hoţ şi hoţâie;  Bace Toghiere
la coasă; Bace Toghiere şi fotbalu’.


În afara evocării acestor poveşti,
diaconul Gheorghe Hodrea, ne oferă şi o
plachetă de versuri în stil popular,
evocând tradiţiile unui sat din câmpia
Aradului, versuri ce exprimă farmec şi
nostalgie în cuvintele dialectale.


Din acest volum de poezii intitulat „Mi-e
dor”, poezii d-acasă, răzbate o
notă cât se poate de originală,
vizând manifestările sătenilor de ieri
şi de azi, ancoraţi în actualitate.


Recomandăm ambele cărţi, cititorilor
darnici de a lua şi a prelua contact cu limbajul
popular din zona Chişineu-Criş.

„Când eram mici, la tăiatu’
porcului, nie umflau bunicii, câ-n pai,
beşica dî porc şi dipă ce să
usca binie nie jucam cu ia fotbol”
(Gheorhe
Hodrea)

T.P.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor