Poveste absurdă pe pasajul de la Curtici

De Alin Gherasim
3Comentarii
Poveste absurdă pe pasajul de la Curtici
© Pasajul de la Curtici, tot închis FOTO: JA
Pasajul de la Curtici ar putea să nu primească aviz de funcţionare şi, implicit, să devină inutilizabil.

Lunga telenovelă a pasajului de la Curtici este departe de a fi încheiată. În cadrul unui proiect european uriaş, care vizează modernizarea căii ferate pe relaţia frontieră-Curtici-Arad şi modernizarea Gării Arad, a fost inclusă şi realizarea unui pasaj în zona Curtici, pasaj care ar fi trebuit să „anuleze” trecerea la nivel de cale ferată aflată la intrarea în oraş. Teoretic, trecerea respectivă ar fi urmat să fie închisă, iar toată circulaţia ar fi trebuit să se desfăşoare pe pasaj. Dar, cu toate că noul pasaj a fost finalizat de o perioadă bună de timp, este tot închis circulaţiei. De ce? Pentru că este inutilizabil. Nimeni nu vrea să spună exact ce interese au stat în spatele proiectului, de ce a fost aleasă cea mai proastă variantă posibilă pentru acest pasaj, de ce tot traficul a fost deviat în centrul Curticiului, când putea fi foarte bine deviat pe lângă oraş.

Sunt multe întrebări, dar prea puţine răspunsuri. Una peste alta, pasajul a fost realizat deja şi coboară chiar în parcul oraşului Curtici. Dar problema cea mai mare este că nu poate fi folosit. Urcarea pe pasaj dinspre drumul judeţean care leagă Curticiul de Macea, dar şi coborârea lui, sunt imposibil de utilizat. Curbele sunt foarte strânse, la peste 90 de grade, mai ales la coborârea spre Curtici. Acolo pasajul pare a fi făcut în cea mai mare bătaie de joc posibilă. Şi chiar acesta este motivul pentru care, deocamdată, nu se circulă pe pasaj. Ba mai mult, s-ar putea ca acesta să nu fie redat circulaţiei… niciodată.

Odată cu schimbarea administraţiei locale din Curtici, problema redevine fierbinte. Şi asta pentru că primarul Bogdan Ban spune că, sub nicio formă, nu va da aviz de funcţionare pentru pasaj dacă lucrurile nu vor fi îndreptate. „În prezent, Autoritatea Rutieră Română efectuează un audit referitor la siguranţa circulaţiei rutiere pe pasaj. Dacă auditul scoate la iveală faptul că pe pasaj nu pot circula TIR-uri sau utilaje agricole, nu pot permite desfiinţarea trecerii la nivel de cale ferată. Pentru că interesul nostru, al oraşului, este să protejăm investitorii din Curtici. Mai ales că mare parte dintre investiţii vizează agricultura sau transporturile”, a declarat Bogdan Ban.

Ce se întâmplă acum pe pasaj? Cu tot cu lucrările realizate pentru lărgirea intrării pe pasaj, în momentul de faţă, dacă un TIR sau un utilaj agricol vrea să vireze să urce pe pasaj, trebuie să ocupe ambele benzi de circulaţie. Aşadar, este pusă sub semnul întrebării siguranţa circulaţiei pe noua lucrare. „Dacă ARR spune că circulaţia se poate desfăşura în condiţii de siguranţă, atunci vom permite închiderea trecerii la nivel aflată la intrarea în oraş. Dacă nu, atunci voi respinge cererea CFR de a închide trecerea respectivă. Pentru că nu putem interzice accesul vehiculelor agabaritice în zona oraşului”, a mai spus primarul Curticiului.

Să găsească soluţii

Bogdan Ban spune că, dacă auditul nu va fi unul pozitiv, atunci CFR va trebui să găsească o soluţie. „Cei de la CFR vor să închidă trecerea la nivel de cale ferată. Dacă auditul indică faptul că se poate circula în siguranţă pe pasaj, sunt de acord cu închiderea trecerii. Dar eu nu îmi asum posibile accidente care ar putea să se întâmple pe pasaj”, a mai spus primarul.

În cazul în care CFR nu va primi avizul, va trebui să găsească o soluţie. Din punctul de vedere al lui Ban, există numai două soluţii: păstrarea situaţiei actuale, cu circulaţie atât pe pasaj, cât şi pe la trecerea la nivel de cale ferată sau ridicarea unui nou pasaj înainte de intrarea în Curtici. „Unde s-a mai văzut ca un pasaj nou-nouţ să ducă tot traficul în centrul oraşului? Numai la noi. Dacă nu primesc rezultat pozitiv de la ARR, domnii de la CFR să se gândească să ridice un pasaj nou peste două linii, înainte de intrarea în oraş. Dacă, în schimb, ARR spune că totul este în regulă, sunt de acord să dau aviz şi să închidem trecerea la nivel cu calea ferată”, a concluzionat Bogdan Ban.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor