Povestea femeii din staţia de tramvai. Un martor a ajutat la desluşirea faptelor

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
7Comentarii
Povestea femeii din staţia de tramvai. Un martor a ajutat la desluşirea faptelor
Cu ajutorul unei cititoare Jurnal arădean/ Aradon, s-a făcut lumină şi s-au liniştit, cât de cât, sufletele în cazul prezentat în articolul „Fericire spulberată între Aradul Nou și Podgoria”.

S-a aflat la locul nepotrivit, pe o furtună teribilă! Aceasta ar putea fi explicația situației doamnei Mina – aflată în comă la Spitalul din Timișoara, după ce a încercat să ajungă acasă cu tramvaiul.

Soțul femeii, domnul Vasile, a cerut ajutorul cititorilor Jurnal arădean/aradon.ro și se pare că, în cele din urmă, o arădeancă a reușit să îi spună ce s-a întâmplat cu soția sa. Practic, domnul Vasile își aștepta soția acasă, dar aceasta nu a a mai ajuns, fiind găsită în stare gravă în stația de tramvai Caius Iacob – situație prezentată miercuri, 5 iulie, în articolul „Fericire spulberată între Aradul Nou și Podgoria” publicat de Jurnal arădean şi www.aradon.ro.

Mărturia

„Am primit un telefon, în urma articolului apărut în ziar, de la o doamnă Mariana, care a spus că a văzut-o pe soție în stația de tramvai Caraiman – Motorul din Aradul Nou. Se pare că soția aștepta tramvaiul în refugiul din sticlă termopan dar, fiind furtună foarte puternică, s-a desprins unul dintre geamurile refugiului și a lovit-o în piept, ea căzând și lovindu-se și la cap. Doamna mi-a spus că un băiat a venit și a ajutat-o să se ridice și să se așeze pe banca din stația de tramvai. De asemenea, au chemat salvarea, dar în acel moment nu aveau mașină disponibilă, iar pentru că soția se pare că se simțea destul de bine au urcat-o în tramvai. Cei de la salvare au revenit după 10 minute cu posibilitatea de a trimite o ambulanță, dar soția era deja plecată”, ne-a povestit domnul Vasile.

Se pare, însă, că impactul cu geamul termopan din stația de tramvai i-ar fi cauzat femeii apariția unui nou cheg de sânge pe creier, traumatismul cranio-cerebral, fractura fronto-parietală și AVC-ul hemoragic cu care a fost diagnosticată de către medicii de la UPU.

Mulţumiri

„Cel mai probabil soției i s-a făcut rău pe tramvai și nu a mai reușit să coboare la stația Podgoria și așa a ajuns la o altă stație. Îi mulțumesc mult doamnei care m-a ajutat să aflu ce s-a întâmplat cu soția mea și sper să se recupereze ca să o putem aduce acasă”, a mai spus, cu lacrimi în ochi, domnul Vasile.

fericirear



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor