Povestea unei viitoare campioane

De Daniel Scridon
Povestea unei viitoare campioane
Carla Duma, un exemplu de perseverenţă şi pasiune pentru visul de pe tatami.

Nimic nu e imposibil, acolo unde există pasiune şi dragoste faţă de sport. O astfel de lecţie de viaţă ne-o oferă o fată de doar 14 ani. O judoka pentru care sacrificiile şi dorul de cei dragi pălesc în faţa setei de a face performanţă, de a ajunge cineva în sportul pe tatami.

Născută pe 23 ianuarie 2005, Carla Duma are un frate geamăn, Eric, şi el fost practicant al judo-ului vreme de opt ani. Primii paşi în sala de judo i-a făcut sub îndrumarea antrenorilor Ionel Lazăr şi Gabriela Botaş, sub culorile CS Municipal Arad.

Colecţie de medalii

Munca a început să îşi arate primele roade în 2015, când Carla urca pentru întâia oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului naţional. Au urmat doi ani cu medalii de argint la Campionatul Naţional, dar talentul său nu a trecut neobservat, fiind recrutată la SCM Deva, acolo unde s-au pus bazele unui Centru Naţional de judo pentru cei mai valoroşi sportivi din această zonă a ţării. Astfel, din 2018, Carla i-a lăsat pe cei dragi acasă, urmându-şi visul. A fost transferată inclusiv pe linie şcolară, din semestrul 2 al clasei a 6-a, de la „Moise Nicoară” la Liceul cu Program Sportiv Deva. O alegere grea, dar care s-a dovedit, cel puţin până în prezent, înţeleaptă.

Sub atenta îndrumare a antrenoarelor Dumitriţa Rus şi Mihaela Ţipa, Carla a progresat, reuşind în acest an cele mai bune performanţe din cariera de judoka: aur, la Under 15 şi bronz, la Under 16, în Campionatul Naţional. Dar cea mai valoroasă medalie rămâne bronzul balcanic câştigat pe tatami din Macedonia, într-o companie selectă.

Vis european

„Nu e important să fii mai bun decât altcineva, ci să fii mai bun decât ieri” – sunt vorbele japonezului Jogoro Kano, fondatorul judo-ului. Un motto după care Carla îşi ghidează paşii pe tatami. Pentru că are un vis: să ajungă medaliată europeană! Un vis de copil care mâine se poate împlini! Pentru că Carla Duma a demonstrat că este o luptătoare, trecând nişte limite de neînţeles pentru alţi copii de vârsta ei. (Şi) Poate fi luată drept exemplu de perseverenţă şi pasiune…

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !