comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului”. Sunt absolut convins că şi Radu Tudor, analist politic şi militar, redactor la Sntena 3, care i-a solocitat preşedintelui Klaus Iohannis să elimine articolul cu pricina, este conştient de pericolul uriaş la adresa securităţii naţionale reprezentat de acţiuni de genul celor de mai sus. Atunci, de vrea ca ele să nu mai fie considerate, explicit, vulnerabilităţi”?
Nu mi-a trebuit să stau prea mult pe gânduri pentru a concluziona că există legi suficiente pe baza cărora statul, dacă, dacă este denigrat şi acuzat pe nedrept, să se poată apăra cu brio şi, totodată, să-i bage pe calomniatori, denigratori, agenţi străini sau cum vreţi să-i numiţi, la puşcărie. Cu alte cuvinte, statul nu este chiar atât de vulnerabil precum ar vrea să pară, în timp ce vulnerabilitatea celor care îşi permit să desconspire matrapazlâcurile, jafurile şi chiar trădarea de ţară, este extrem de mare. Nu contracararea acţiunilor subversive ale presei l-a interesat pe Băsescu atunci când a impus introducerea acelui articolului referitor la presă, ci dorinţa de a avea la îndemână un mijloc de a închide definitiv gura presei. Oricine ar fi îndrăznit să devoaleze abuzurile aşazişilor reprezentanţi ai statului, ar fi intrat, pe loc, sub incidenţa acelui articol. Oricine ar ar fi avut nesăbuinţa de a scoate la iveală potlogăriile familiei prezidenţiale Băsescu ar fi riscat să ajungă la închisoare, iar posturile de televiziune care l-au atacat pe Băsescu ar fi putut fi pur şi simplu desfiinţate.
Aşadar, solicitarea lui Radu Tudor este pe deplin justificată, numai că nu este suficient pentru ca libertatea de exprimare- nu doar a presei, ci a oricărui cetăţean- să existe cu adevărat. Atâta vreme cât pionii lui Băsescu din instituţiile de forţă ale justiţiei ţipă ca din gură de şarpe că oricine îşi permite să dezvăluie corupţia şi apartenenţa la politic a unor procurori sau judecători împiedică actul de justiţie, libertatea de exprimare este o poveste. Mai ales că ţipetele sunt luate de bune, inclusiv de către reprezentaţi ai UE şi Comisiei Europene sau nu ştiu căror foruri europene, care au interesul să-i menţină acolo unde sunt.
simion.todoca
Citat : „Oricine îşi permite să emită opinii asupra unor grave erori judiciare, intenţionate sau nu, este acuzat de obstrucţionarea justiţiei”
Povesti despre vulnerabilitati
Mărturisesc, sunt unul dintre cei care aproape că îi dădeau dreptate lui Traian Băsescu atunci când a cerut ca în Strategia Naţională de Apărare a României, la capitolul vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale să se menţioneze şi „Fenomenul campaniilor de presă la ...
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!