Prăbuşirea unei vitrine kitsch

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat verdictul CNSAS şi Mona Muscă rămâne „Dana” de la Securitate, pentru tot restul vieţii.

La aflarea verdictului dat de Curte, Mona Muscă a lăsat să treacă o noapte, pe care a folosit-o pentru a-i fi sfetnic bun, şi a ieşit în faţa presei, a doua zi, ca să-şi anunţe decizia: va părăsi fotoliul de parlamentar şi va demisiona din Partidul Liberal Democrat, al lui Theodor Stolojan.

Au fost destui care s-au repezit să aplaude gestul Monei Muscă, de a demisiona. Pentru ei, demisia Monei Muscă este un gest de onoare. Personal, nu fac parte din această categorie. Nu văd niciunde onoare sau, oricum, nu cred că e cazul s-o aplaudăm, dacă aceasta ar exista. Opinez că Mona Muscă a dovedit în suficiente rânduri că nu are onoare. Întâi, atunci când a semnat declaraţia pe propria răspundere că nu a făcut poliţie politică. A doua oară, atunci când, aflând că CNSAS ar fi dat de-un fir, a negat din nou, cu vehemenţă.

Au fost două bune prilejuri ca Mona Muscă să-şi mărturisească păcatul vechi. A ratat momentul să ne convingă de faptul că are onoare şi a susţinut că e cinstită până când a fost prinsă cu mâţa-n sac. Ca să nu mai vorbim că ar fi putut urma exemplul altora, să procedeze precum Alexandru Paleologul, care şi-a mărturisit colaborarea cu Securitatea încă din primele zile ale lui 1990. Aşa că nu cred în moralitatea acestei doamne. Mai mult, mi-a dat mereu impresia că există multă falsitate în gesturile sale. Bunăoară, n-o să mă convingă nimeni că a demisionat din fruntea Ministerului Culturii pe motiv (iarăşi) de onoare, după ce premierul Tăriceanu declarase că demisionează şi, apoi, s-a răzgândit. Cred, mai curând, că Mona Muscă miza pe faptul că i-ar urma şi alţii gestul şi, astfel, îl vor înlătura pe „căposul”, pe neascultătorul Tăriceanu, care refuzase planurile lui Traian Băsescu.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele, daţi-mi voie să cred că şi acum avem în faţă un gest studiat, un ultim truc ascuns în spatele unei oglinzi pe care scrie cu sclipici: „onoare”.

T.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !