Dacă în cursul săptămânii trecute muncitorii au început acţiunea de decapare, cu greutate din cauza mașinilor parcate de o parte și de alta a străzii, săptămâna aceasta strada este decapată pe toată lungimea ei. Nervii șoferilor, ai locuitorilor din zonă, dar și ai muncitorilor sunt întinși la maximum. Din fericire, miercuri, 18 mai, primul strat de asfalt a „răsărit” în partea dinspre Piața Mihai Viteazul. În curând totul va fi dat uitării. Nu putem decât să sperăm ca lucrarea să fie de calitate, pentru a şterge impresia de campanie electorală care s-a aşezat peste gândurile locuitorilor zonei.
Praful se ridică, iar asfaltul se așează pe Doinaș
Praful se ridică, iar asfaltul se așează pe Doinaș
Lucrarea de reabilitare a străzii Ștefan Augustin Doinaș, cea care leagă Piața Mihai Viteazul de Consiliul Județean Arad, este în toi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
Bătrânul a fost accidentat la intersecția străzilor Păpădiei cu Someșului și a ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!