Prefectura l-a suspendat pe primarul de Halmagiu

De Alin Gherasim
2Comentarii
Prefectura l-a suspendat pe primarul de Halmagiu
Adrian Țoca, primarul din Hălmagiu, a fost suspendat din funcție de Prefectură.

HĂLMAGIU. Instituția Prefectului Arad a luat o măsură foarte rar întâlnită în administrație: a emis un ordin privind încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Hălmagiu a edilului Adrian Țoca. Se pare că, din momentul în care a câștigat alegerile, în anul 2012, Țoca nu ar mai dat pe la primărie. „Ordinul a fost emis având în vedere situaţia creată la Primăria Comunei Hălmagiu de absenţa repetată a Primarului din instituţie, sesizată la Instituţia Prefectului de consilieri locali, de cetăţeni ai comunei, dar şi probată în urma acţiunilor pe linie instituţională întreprinse de Instituţia Prefectului”, ne anunță reprezentanții Prefecturii.

Nu și-a făcut treaba

Consilierii locali din Hălmagiu susțin faptul că Adrian Țoca nu a participat la nicio ședință de consiliu de când a câștigat alegerile. „Absenţa primarului comunei Hălmagiu de la şedinţele Consiliului Local este certificată de procese verbale de şedinţă”, spun consilierii. Deși au sesizat Prefectura încă din ianuarie 2013, doar acum a fost luată o decizie în acest sens. Și asta pentru că, pe lângă plângerile formulate de consilierii locali și de către cetățenii comunei, Prefectura a trimis mai multe controale la Hălmagiu. Iar concluziile controalelor au reflectat exact sesizările primite de la cetățeni. „Instituţia Prefectului a efectuat un control tematic la Primăria Comunei Hălmagiu în data de 17 iulie 2013 în urma căruia a fost aplicată sancţiunea contravenţională în cuantum de 10.000 lei primarului comunei Hălmagiu pentru faptul că nu a pus în executare un număr de 56 de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind reconstituirea dreptului de proprietate. De asemenea, a fost aplicată sancţiunea contravenţională a avertismentului primarului comunei Hălmagiu pentru faptul că nu a prezentat Consiliului local al comunei Hălmagiu raportul anual privind starea economică, socială şi de mediu a localităţii şi nici raportul asupra situaţiei gestionării bunurilor pe anii 2011-2012”, anunță Prefectura.

Semna actele în alte localități

Deoarece multe activități din cadrul primăriei nu se pot desfășura fără semnătura edilului-șef, acesta era solicitat de angajații administrației să își pună numele pe documente. Dar cum Țoca nu se afla niciodată în primărie, acesta semna actele în multe alte locuri, inclusiv în alte localități. „Absenţa primarului comunei Hălmagiu de la locul de muncă a determinat neîndeplinirea atribuţiilor şi obligaţiilor conferite de lege. În privinţa unor acte curente ale primarului, în sesizările amintite se susţine faptul că ar fi fost semnate de primarul Adrian Ţoca în afara instituţiei, chiar şi în afara localităţii Hălmagiu, prin mijlocirea unor angajaţi ai primăriei. În cazul altor documente există suspiciunea că ele ar fi fost semnate în numele primarului Adrian Ţoca de către alte persoane”, spun cei de la Prefectură.

Alte alegeri

Potrivit legii, Adrian Țoca are la dispoziție zece zile pentru a contesta ordinul Prefectului în Tribunal. Între timp, el este suspendat, iar atribuțiile i-au fost preluate de către viceprimar. După ce ordinul devine irevocabil (nu este contestat de Țoca sau Tribunalul Arad respinge contestația primarului), Guvernul trebuie să stabilească noi alegeri în termen de 90 de zile de la momentul în care ordinul Prefecturii devine irevocabil.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor