Pregătesc întâlnirea cu Marian Munteanu

De Simion Todoca
Reactualizat la:
Pregătesc întâlnirea cu Marian Munteanu
Grupul de iniţiativă ANR Arad se reuneşte săptămâna viitoare

Ca fondator şi purtător de cuvînt al Grupului de iniţiativă Alianţa Noastră Arad, Tudor Caracioni anunţă că membrii platformei arădene se vor întâlni săptămâna viitoare, pentru a pune la punct vizita lui Marian Munteanu. „Am urmărit cu mare interes prima conferinţă de presă a lui Marian Munteanu de la înregistrarea partidului Alianţa Noastră România şi am rămas impresionat de calitatea oamenilor care sunt alături de noi. Valori precum Ioan Cărmăzan, cineast de prestigiu şi profesor universitar, Corneliu Ciucanu, Doctor în Istorie, cercetător ştiinţific, Mircea Coşea, unul dintre cei mai valoroşi economişti ai României, Marilena Rotaru, reputat jurnalist, Avram Fiţiu, conferențiar universitar la Universitatea de Științe Agricole şi mulţi alţii, specialişti în toate domeniile, nu fac decât să ne întărească convingerea că Alianţa Noastră România reprezintă o mare şansă pentru o politică bazată pe promovarea valorilor naţionale. Aşa cum se arată în statut „ Alianța Noastră România este un partid naţional, democratic, creştin şi social care urmăreşte numai obiective politice, ele fiind subordonate scopului său fundamental – apărarea caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al Statului Român”, declară Tudor Caracioni.

Totodată, acesta precizează că, în calitate de preşedinte al PNŢCD Arad, nu poate să facă niciun fel de aprecieri sau comentarii în legătură cu strategia organizaţiei, decât după ce aceasta va lua decizii în acest sens : „În cursul lunii august, Biroul Județean PNŢCD Arad va exprima hotărârea membrilor cu privire la politica de alianţe, fuziuni sau orice alte strategii de natură să asigure participarea la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului, în condiţii de respectare şi salvgardare a principiilor care au călăuzit acest partid istoric de-a lungul existenţei sale” .



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase