Pregătesc modernizarea clădirii de pe Revoluţiei nr. 81

De Alin Gherasim
1Comentariu
Pregătesc modernizarea clădirii de pe Revoluţiei nr. 81
Consilierii judeţeni au aprobat documentaţia tehnico-economică pentru modernizarea şi reabilitarea clădirii de pe Bulevardul Revoluţiei, numărul 81.

Clădirea de pe Bulevardul Revoluţiei, numărul 81, care este proprietatea Consiliului Judeţean Arad, este una plină de istorie. Şi tocmai de aceea, acum, în ajunul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, instituţia judeţeană face tot posibilul pentru a readuce imobilul la stadiul de bijuterie arhitecturală. Primii paşi au fost făcuţi deja, în şedinţa ordinară de joi consilierii judeţeni adoptând o hotărâre care se referă la aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru lucrările ce urmează a fi realizate acolo.

Dar ce face această clădire să fie atât de specială? Faptul că în încăperile de pe Revoluţiei, nr. 81, s-a negociat Marea Unire de la 1918, participanţii fiind reprezentanţii Partidului Naţional Român şi cei ai guvernului maghiar. „Facem un pas spre reabilitarea unor obiective istorice foarte importante, care subliniază rolul Aradului în realizarea Unirii din 1918. Clădirea de pe Revoluţiei 81 este un astfel de obiectiv, a găzduit evenimente politice care au pregătit Marea Unire. Este important ca noi, arădenii, să fim mândri de contribuţia înaintaşilor noştri, să subliniem rolul Aradului şi să cerem ca oraşul nostru să fie în centrul evenimentelor la Centenarul Marii Uniri. Este o sărbătoare a tuturor românilor, dar cred că atunci când vorbim despre unirea Transilvaniei cu România, atenţia întregii ţări trebuie să se îndrepte în special spre Arad, locul în care a fost pregătită politic Marea Unire, şi spre Alba Iulia, unde a avut loc Marea Adunare a românilor”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Încăperi şi acoperiş

CJA a mai investit în acea clădire, realizând lucrări de reabilitare a exteriorului, dar fără a interveni la încăperi şi la acoperiş. Acum acestea sunt ţinta unor noi lucrări.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor