Pregătesc un nou asalt pentru Liga 2

De Daniel Scridon
Pregătesc un nou asalt pentru Liga 2
Reconfirmat, managerul-antrenor Călin Cojocaru vrea să promoveze cu Naţional Sebiş.

Dezamăgirea ratării promovării pare să fi fost dată uitării la Naţional Sebiş. Preşedintele onorific şi omul fără de care fotbalul sebişan nu ar fi rezistat atâtea sezoane în eşalonul trei al fotbalului românesc, Gheorghe Feieş, l-a (re)confirmat pe Călin Cojocaru în dublu rol, de antrenor şi manager. Iar acesta din urmă a demarat campania de achiziţii pentru a fi pregătit de asaltul pentru Liga 2.

Pe „filiera Dinamo”

Cojocaru a bătut deja palma cu șase fotbaliști. Patru dintre ei vin de la Dinamo, sub formă de împrumut. Este vorba despre fundașul Petre Giuga, mijlocașul Raul Drugă și atacantul Silviu Oprescu, toţi născuţi 1998, campioni ai României la Elite Under 19, dar şi portarul Alexandru Burci (n. 1997). La capitolul sosiri să-i notăm şi pe „închizătorul” Florin Matei (ex-Berceni) şi pe mijlocaşul Robert Pîslaru (22 ani).

„E doar începutul, urmează și <<greii>>, ca să le spunem așa. Am mare încredere în acești jucători tineri, sper să se și acomodeze rapid la Sebiș”, a spus Călin Cojocaru.

Săulescu ezită

Indiscutabil, cel mai constant jucător al sebişenilor în sezonul trecut, Dragoş Săulescu (25 ani), nu duce lipsă de oferte. Golgeterul echipei alb-albastre ar alege Sebişul, cu inima, dar nu se grăbeşte, în speranţa că va prinde un contract mai avantajos financiar.

„Am fost plăcut surprins să fiu sunat și de domnul primar Feieș și de domnul profesor Cojocaru, care mi-au spus că mă doresc încă cel puțin un an la Sebiș pentru a pune umărul la obiectivul dorit. Înclin să accept şi cred că Naționalul poate promova după ce în acest an a fost atât de aproape. Nu ascund, însă, faptul că am trei oferte de Liga 3-a de la echipe cu obiectiv, și două de la Liga 2-a. Din păcate, nu sunt prea avantajoase financiar, așa că m-am decis să mai aștept vreo săptămână”, a declarat Săulescu.

Doar şapte rămân

Din lotul care a încheiat ultimul sezon de Liga 3, tandemul Cojocaru-Stoican se mai bazează pe şapte jucători. Este vorba despre portarul Munteanu, fundașii Bârsănel, Basic, Siminic și Moise și mijlocașii Fuchs și Susan. Alţi doi jucători, doriţi pe mai departe la Sebiş, Dragoş Săulescu şi George Pirtea, sunt în aşteptarea unor oferte mai bune, dar au „uşa deschisă” la gruparea situată la poalele Munţilor Codru Moma.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !