Premiată pentru simţ civic

1Comentariu
ARAD – Clubul Rotary Arad-Cetate a răsplătit o arădeancă pentru modul cum îşi îngrijeşte faţada casei.

În Vinerea Mare, clubul Rotary Arad-Cetate (club în formare) a organizat o acţiune prin care a premiat proprietarul uneia dintre cele mai îngrijite faţade de imobil din oraşul nostru. Rotarienii s-au oprit, în final, pe strada Octavian Goga, la imobilul cu nr. 11, construit în anul 1880, a cărui faţadă a impresionat prin estetică şi frumuseţe.

Proprietara, Rodica Chirilă, în vârstă de 70 de ani, a fost recompensată cu o primă simbolică de Paşte, în valoare de 300 lei, şi i s-a oferit un buchet de flori şi felicitările reprezentanţilor clubului Rotary Arad-Cetate.

„Motivul principal pentru care a fost premiată doamna Chirilă este faptul că, deşi are o pensie de doar 220 de lei, simţul civic al acesteia este mult mai dezvoltat decât al altora, care au mai multe posibilităţi.

Rotary Arad-Cetate va mai organiza şi alte acţiuni de acest gen, atât pentru dezvoltarea spiritului civic al locuitorilor oraşului nostru, cât şi pentru sensibilizarea autorităţilor locale în acest scop”, se arată într-un comunicat al Rotary Arad-Cetate.

C.M.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor