Premieră națională la stadionul UTA

De Dan Lazar
31Comentarii
Premieră națională la stadionul UTA
Primăria Arad a făcut public stadiul lucărilor la stadionul UTA, care va avea 12.700 de locuri, toate acoperite!

Lucrările de modernizare ale stadionului UTA sunt în plină desfășurare. Conform unui comunicat al Primăriei Municipiului Arad, zilele acestea se montează structura de rezistență a acoperișului la tribuna II. „Structura este una deosebită ca deschidere și conformație tehnică. Vorbim despre o deschidere la arc de 120 m (o premieră la nivel național). Toată structura metalică de acoperiș pentru tribuna II cântărește 147 de tone. Este și motivul pentru care au apărut unele probleme logistice de transport, iar unele elemente au necesitat asamblare la fața locului. Cinci macarale au lucrat concomitent pentru montarea tuturor elementelor structurii. Urmează amenajarea cele două peluze, iar ultimul pas este tribuna principală. Până acum constructorii au desfășurat lucrări la subsolul clădirii principale, dar și la cele patru gradene. La rândul lor, acestea au o structură impresionantă: stâlpii au dimensiuni de 90/80 cm în secțiune și 12 m înălțime. Antreprenorul estimează că până la finele acestui an va finalizată etapa de extindere a capacității stadionului”, se arată în comunicat.

12.700 de locuri
Viitorul stadion UTA va fi încadrat la categoria 1A la nivel național. Vor fi 12.700 de locuri în tribune, iar zona include spații pentru presă, hotel de dimensiuni mici, cu 23 de locuri de cazare pe termen scurt, restaurant sau vestiare.
„Când stadionul va fi finalizat și recepționat vom putea găzdui atât competiții sportive cât și evenimente culturale de dimensiuni mari. Tot ce înseamnă locuri în tribună înseamnă locuri acoperite, întreg stadionul este proiectat cu acoperiș. Acesta este creat după o structură identică, cu cea de la Cluj-Napoca”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Au depășit termenul inițial
Reamintim că demolarea stadionului „Francisc Neuman” a început în iunie 2014 – când a fost predat amplasamentul către constructor -, iar termenul inițial de construcție era de 36 de luni. Așadar, conform promisiunilor de atunci, luna trecută trebuia inaugurat noul stadion…

uta-2

uta-3

uta-5



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor