PREMIERĂ! VOTEAZĂ cine trebuie SĂ MOARĂ!

Reactualizat la:
34Comentarii
PREMIERĂ! VOTEAZĂ cine trebuie SĂ MOARĂ!
Ideea ministrului Mediului privind împușcarea urșilor agresivi a stârnit controverse furibunde. Pe de o parte, iubitorii de animale, pe de cealaltă cei care arată că urșii s-au înmulțit peste norme și standarde și pun în pericol viețile, siguranța și avutul oamenilor.

Pentru că și o parte și cealaltă pedalează pe aspectul emoțional, vă prezentăm două variante, pe aceeași „coardă”, iar dumneavoastră VOTAȚI varianta care doriți. Dacă votați A, sunteți de acord cu ministrul, iar dacă votați B, împotrivă.

A. Ursul

A venit un urs din crâng

Ca să caute mâncare

Pentru ursuleții care

În bârlog, de foame plâng.

Și veniră vânătorii

Care-l loc să-i dea mâncare

I-au tras gloanțe în spinare

Și-a murit, pe podul morii.

Mor de foame puișorii

Și ursoaica e nebună.

Răgete, sub clar de lună

Înfioară vânătorii.

B. Omul

Și-a trimis copilu-n crâng

Ca să caute ciuperci

Că s-a săturat de terci

Iar trei prunci de foame plâng

Și ar vrea, când răsar zorii

Să aibă ceva pe masă.

Pruncul n-a ajuns acasă

Căci un urs, pe podul morii

L-a lovit năpraznic foarte.

Sfârtecat și hăcuit

De o fiară protejată

Mult mai mult decât un tată,

Copilașul a murit.

Tatăl rage, ca un urs:

„Le dați dreptul să omoare.

Legea noastră, astăzi, oare,

Nu-mi dă dreptul la recurs?

VOTEAZĂ! Dacă nu votezi, spune-ți opinia!

Loading ... Loading ...



34Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor