Premiere și invitați, în septembrie la Arta

De Eugen Rogojan
Premiere și invitați, în septembrie la Arta
Programul lunii septembrie aduce, la Cinematograful Arta, premiere europene și românești, dar și discuții cu invitați speciali.

Luna septembrie aduce la Arta cinci filme noi, în premieră sau proaspăt intrate în cinematografele țării. Prima peliculă va fi proiectată pe ecranul Grădinii de Vară, pe 8 septembrie. „Utøya – 22 iulie”, filmul evenimentelor din 2011, din Norvegia, a fost nominalizat anul acesta la Ursul de Aur, iar la finalul acestei săptămâni va ajunge și la Arad.

Filme premiate

„A gentle creature” este al doilea film al lunii, ce va rula pe 14 septembrie, de la ora 20, în sala mare a cinematografului. Inspirat dintr-o povestire de Dostoievski şi semnat de multipremiatul regizor ucrainean Sergey Loznitsa, filmul a fost nominalizat, printre altele, la Palme d’Or anul trecut. Trei zile mai târziu, pe 17 septembrie, va avea loc o nouă proiecție în cadrul proiectului One World Romania 2018. De la ora 20, în aceeași sală mare de la Arta, va rula „Child Mother”, în regia lui Yael Kipper și Ronen Zaretzky.

Barbarii

Finalul lunii va fi un adevărat maraton al filmelor românești. Pe 22 septembrie, „Povestea unui pierde vară” va rula de la ora 18, la Arta. În regia lui Paul Negoescu, filmul va fi urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu acesta și Ana Drăghici, operator de imagine. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai recent film al lui Radu Jude, va fi și el proiectat la Arta, pe 25 septembrie, de la opt seara. Filmului îi va urma o discuție cu actrița Ioana Iacob, protagonistă a peliculei.

Familia tradițională

Mai aproape de finalul lunii, pe 26 septembrie, tot de la opt seara, vor rula la Arta patru scurtmetraje românești noi, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Retrospectivei Filmului Românesc. De data aceasta, tema va fi una de actualitate, spun cei de la Centrul Municipal de Cultură. Mai exact, cele patru filme gravitează în jurul „familiei tradiționale”, un subiect încă aprins în societatea românească. Selecția a fost realizată de Irina Trocan, criticul de film urmând să ia parte la o sesiune de discuții, după proiecție.

Finalul, cu „Bodrog”

Ultimul film al lunii, la Arta, va fi „Bodrog”, o peliculă filmată pe meleaguri arădene. Pe 28 septembrie, filmul va fi proiectat în premieră la Cinema Arta, iar după proiecția peliculei, Mihai Sălăjan și Adelina Bulibașa, cei doi realizatori ai acesteia, vor lua parte la o sesiune de discuții cu publicul.

Proiectul

Proiecțiile fac parte dintr-un program extins de revitalizare a vechilor cinematografe arădene, derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură. Partener în cadrul proiectului este Asociația Culturală CitiZenit.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !