Premierul şi problemele universitare

Premierul şi problemele universitare
Foarte puţine persoane se pricep să pună pe hârtie proiecte pentru finanţare, pentru că nu învaţă cum să facă acest lucru la universitate, avertizează premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Si pentru ca nici nu a trecut mult de la greva din Educatie, seful executivului
a precizat ca profesorii universitari au salarii foarte bune pentru nivelul
de trai de la noi.

"Colegii mei de catedra au un salariu adevarat pentru România,
o mie de euro net, iar la cluj, la univ Babes Boyai, salariile sunt de 2000
de euro net, pentru ca asa si-au pus ei salariile, ca au autonomie universitara

Anul viitor se vor acorda mai multi bani pentru proiectele din învatamânt,
promite premierul, doar ca putini se pricep sa-i ceara. De vina sunt tot universitatile.
Nu toate, e drept", a declarat Calin Popescu Tariceanu- Prim- ministru.

realitatea.tv