Premiul literar „Ioan Slavici”

Premiul literar „Ioan Slavici”
ARAD – Conf. univ. dr. Ştefan Gencărău, laureat al Premiului „Ioan Slavici”, acordat de sebnatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Casa Universitarilor şi Studenţilor a găzduit ieri cea de-a VII-a festivitate de acordare a Premiului Literar Anual „Ioan Slavici”. Manifestarea a fost organizată de Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative şi a devenit o tradiţie anuală pentru Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” să acorde în luna ianuarie două premii literare: „Mihai Eminescu ” şi „Ioan Slavici”.

La eveniment au participat  scriitori, profesori universitari şi studenţi.

Conf. univ. dr. Marius Grec, preşedintele juriului, a subliniat că, în anul 2010, juriul a hotărât să acorde premiul „Ioan Slavici” d-lui conf. univ. dr. Ştefan Gencărău, renumit filolog din cadrul Universităţii „Babeş Bolay” din Cluj Napoca, universitar apreciat care predă limba română şi la Universitatea din Szeged (Ungaria). „Domnia sa – a spus decanul Marius Grec – are meritul de-a fi condus un grup de cercetători de la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş Bolay” din Cluj Napoca pentru elaborarea unui studiu critic asupra unui roman inedit ce se presupune că aparţine lui Ioan Slavici”.

J.A. -V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase