Presă ungară relatează despre proiectele UVVG

ARAD – Agenţia de Presă Ungară MTI, cea mai mare agenţie de stat din Ungaria, a relatat ieri pe site-ul on-line al agenţiei despre proiectul „EVALUAREA STRUCTURII HABITATELOR ŞI A SERVICIILOR ECOSISTEMELOR DIN VĂILE RÂURILOR MUREŞ ŞI CRIŞUL ALB”, pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad îl realizează împreună cu Universitatea de Ştiinţe din Szeged (Ungaria).

Agenţia MTI relatează faptul că proiectul dintre cele două universităţi este finanţat de Uniunea Europeană cu peste 170 mii euro, obiectivul fiind determinarea tipurilor de habitate şi a bunurilor şi serviciilor ecosistemelor din 4 situri selectate în văile râurilor din judeţele Arad, Timiş şi Csongrad.

Proiectul „EVALUAREA STRUCTURII HABITATELOR ŞI A SERVICIILOR ECOSISTEMELOR DIN VĂILE RÂURILOR MUREŞ ŞI CRIŞUL ALB”, a fost lansat marţi în Ungaria, la Facultatea de Ştiinţe din Szeged în prezenţa prof. univ. dr. Laszlo Kormoczi, şeful departamentul de Ecologie, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – director de proiect şi conf. univ. dr. Violeta Turcuş, – responsabil ştiinţific din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii, după ce săptămâna trecută a fost prezentat presei arădene.

Prof. Laszlo Kormoczi a subliniat că proiectul are drept obiectiv un studiu complex din perspectivă ecologică şi economică, privind o dezvoltare sustenabilă, care să influenţeze în mod eficient starea de viaţă şi condiţiile sociale ale populaţiei din comunităţile şi ariile de studiu. În proiect sunt cooptaţi 25 de cercetători, care provin de la cele două universităţi partenere şi va viza studiul ecologic al văii râurilor Mureş şi Criş având ca finalitate luna iulie 2011, se arată în ştirea publicată, în limba engleză, de site-ul on line al Agenţiei de presă ungare MTI.

V.F.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !