Președintele Tunisiei a fost internat de ugență în spital
Președintele Tunisiei a fost internat de ugență în spital
<p>FOTO: EPA</p>
Președintele Tunisiei, Beji Caid Essebsi, în vârstă de 92 de ani, a fost internat joi într-un spital militar din capitala țării după ce a suferit „o criză severă”, a anunțat Administrația Prezidențială, informează Reuters.
Scris de tripon-Președintele Tunisiei, Beji Caid Essebsi, în vârstă de 92 de ani, a fost internat joi într-un spital militar din capitala țării după ce a suferit „o criză severă”, a anunțat Administrația Prezidențială, informează Reuters.
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești. 2
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu. 1
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgențe cu multiple traumatisme după ce ar fi căzut de la o înălțime de 6 metri. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul. 1
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!