Prestaţii onorabile la turneul final

De Daniel Scridon
Prestaţii onorabile la turneul final
Orașul din inima Moldovei a adunat, la sfârşitul săptămânii trecute, „crema” echipelor de mini-fotbal din toată țara, printre ele aflându-se și două din Arad: Nedav, campioana zonei de nord-vest şi Luciano, calificată de pe locul 5 la „zona” de la Oradea.

Din păcate, echipele noastre nu au izbutit să treacă de faza grupelor (formate din 5 echipe), plătind tribut startul slab, cu câte două eşecuri în prima zi a turneului final.

Rezultate

Luciano: 0-3, cu Dia Guard Divino Zalău; 0-2, cu Ary&Roby Buftea; 7-4, cu MAV Sports Timişoara (goluri: S. Popa-2, Kocsis-2, R. Ardelean-2 şi Iovu) și 2-1, cu Coriolan Bacău (S. Popa-2).

Nedav: 0-2, cu Dulcissimo Galați; 2-3, cu Golden Boys Bacău (goluri: Marinescu şi Al. Pavel); 3-0 (f.j.), cu Phoenix Craiova şi 2-2 (4-5, după 7 m), cu Juventus Sibiu (goluri: Marinescu şi Bozian).

Cum doar primele două clasate în fiecare grupă s-au calificat în faza eliminatorie, Luciano (locul 3 în Grupa C) şi Nedav (locul 4 în Grupa B) rămân cu o experienţă frumoasă.

Iată loturile formațiilor arădene – Nedav: Huțan – Al. Pavel, Suciu, Huțanu, Botiș, Nistor, Suslak, Marinescu, Bozian, Arsene și Mărginean. Luciano: Mohammed, Mitrea – Iovu, E. Pantea, Simion, Kocsis, Negrea, R. Ardelean, S. Popa și Cornea.

nedav-66

„Ca și co-organizator al Ligii Desavoia, alături de Cristian Barna, sunt foarte mulțumit de cum ne-au reprezentat Luciano și Nedav la finala de la Bacău. Să nu le uităm nici pe Ergad și Premiere, care s-au prezentat onorabil la finala Cupei României. Am făcut un pas mare în față ca și nivel al competiției și, implicit, al primelor echipe din Divizia A, iar noul sezon va fi și mai puternic. Cel puțin patru echipe au anunțat că se vor întări masiv, vor evolua jucători în premieră la noi în campionat, care vor face și antrenamente specifice în timpul săptămânii”, spune Cristian Lăzău.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase