Preţul la gaz explodează în 2008

4Comentarii
Preţul la gaz explodează în 2008
Preţul la gaz explodează în 2008
ARAD – E.ON Gaz anunţă scumpiri de până la 30%, dând vina pe creşterea preţurilor la importuri. Comunicat

E.ON Gaz România anunţă scumpiri semnificative pentru anul viitor. Responsabilii companiei susţin ca, începând cu luna ianuarie, gazul se va scumpi cu aproximativ 10%, iar pentru întreg anul se aşteaptă majorări de 30%. „Ca urmare a creşterii preţurilor gazelor naturale din import, preţul final al gazelor la consumatori va trebui să se majoreze cu circa 10 %, începând din luna ianuarie 2008. O majorare de aproximativ 30 % este de aşteptat pentru întreg anul 2008”, susţine dr. Saul Achim, preşedintele Consiliului de Administraţie al E.ON Gaz România.

Justificările E-ON

Scumpirile sunt motivate de faptul că România este aprovizionată cu gaze naturale din producţia internă în proporţie de aproximativ 60%, în timp ce importurile acoperă aproximativ 40% din necesar. „Începând cu 1 ianuarie 2008 preţurile gazelor naturale de import vor creşte şi pentru România cu aproape 20%, iar până la sfârşitul anului 2008 se aşteaptă creşteri de aproximativ 60 %, dacă preţul petrolului îşi menţine acelaşi nivel ridicat”, se spune într-un comunicat de presă emis de E-On Gaz.

Obligaţi să ia măsuri

În cazul în care preţul gazelor naturale pentru consumatori nu va fi majorat astfel încât să reflecte creşterea costurilor de achiziţie a gazelor naturale începând de la 1 ianuarie 2008, responsabilii companiei afirmă că nu vor mai putea achiziţiona gaze naturale de pe pieţele internaţionale.

„Din preţul total, pe care consumatorul trebuie să îl plătească, companiei E.ON Gaz România îi revin aproximativ 4% pentru serviciile de furnizare. Restul de 96% constituie costuri externe, şi anume, în principal costuri de achiziţie a gazelor naturale, pe care noi nu le putem influenţa. Dacă nu obţine majorarea necesară a preţului la consumatori, E.ON Gaz România are două opţiuni. Fie să se confrunte în scurt timp cu probleme financiare foarte grave, deoarece marja noastră reglementată de 4% nu ne permite să acoperim noi creşterile de preţ de 10 – 30 %, fie să reducă importurile de gaze naturale”, se mai specifică în comunicatul E-ON Gaz.

L.S.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor