Previziuni pentru anul 2006

Reactualizat la:
Previziuni pentru anul 2006
Cel puţin un atentat va fi comis împotriva unei ţinte din Europa anul acesta, dar Osama ben Laden sau adjunctul său, Ayman al-Zawahiri, vor fi ucişi sau capturaţi în 2006, au apreciat, joi, experţi din domeniul securităţii.

Mai mult, în Irak nu va izbucni un razboi civil, pentru ca insurgentii
pierd din sustinerea populatiei, iar Iranul va ceda în disputa pe marginea
programului sau nuclear, fara sa-i fie impuse sanctiuni sau sa fie tinta unei
actiuni militare, potrivit Aegis Defence Services.

În raportul sau anual despre terorism, Aegis, care evalueaza riscurile
globale pentru guverne si companii internationale, subliniaza ca liderii al-Qaida
sunt din ce în ce mai aproape de a fi prinsi.

Raportul îl numeste pe ben Laden "o forta epuizata", al carui
unic rol este cel de simbol, si preconizeaza ca el sau Zawahiri vor fi "scosi
din circulatie" în urmatoarele 12 luni.

Documentul mai precizeaza ca al-Qaida da semne ca s-ar îndeparta de operatiunile
de distrugere preferând obiective politice "mai realiste", fapt
care ar face posibile unele discutii cu succesorii responsabililor actuali.

"Al-Qaida doreste un rol politic", a declarat directorul pentru cercetare
si informatii al Aegis, Dominic Armstrong.

Însa Aegis – care a apreciat corect anul trecut ca vor fi comise atentate
în Marea Britanie – a spus ca intensificarea radicalizarii tinerilor islamisti
din Europa, combinata cu alienarea sociala si economica, ridica posibilitatea
comiterii unor atacuri pe continentul european.

Marea Britanie si Italia ramân cele mai posibile tinte, dar si Franta, Spania
si Benelux sunt într-o pozitie riscanta.

"Nu va fi un atac de nivelul celor de la 11 septembrie, ci probabil mai
multe atacuri la scara mica împotriva unor tinte mai usoare, cu efect
negativ pe plan economic", a explicat Armstrong. El a subliniat ca nu ar
urma sa fie folosite arme de distrugere în masa.

"Teroristii nu dispun si nici nu vor dispune de arme nucleare sau biologice.
Atacurile care ar urma sa fie comise anul acesta vor implica arme conventionale",
a declarat el.

Aegis – care are un contract de 293 de milioane de dolari cu Statele Unite
pentru coordonarea securitatii pentru societatile implicate în Irak si
dispune de 1.000 de angajati pe teren – a apreciat ca situatia nu este atât
de grava pe cât o prezinta presa si ca Irakul nu se afla pe punctul izbucnirii
unui razboi civi.

"Insurgenta va continua, dar se va limita la bande si militanti straini,
în conditiile în care majoritatea irakienilor se vor implica în
procesul politic", a spus Armstrong. El a declarat ca în 14 dintre
cele 18 provincii ale Irakului situatia este destul de buna.

"Militantii straini vor simti ca nu mai sunt bineveniti, iar acest lucru
va fi un punct de cotitura pentru Irak", a subliniat Armstrong.

Raportul mai preconizeaza ca Iranul va da înapoi în disputa sa
cu Occidentul asupra dosarului nuclear, printr-un acord care sa permita utilizarea
de uraniu îmbogatit în strainatate pentru reactoarele iraniene,
fiind astfel evitate sanctiunile sau o actiune militara.

"Vor merge înainte atât cât se va putea, dar în
cele din urma vor bate în retragere", a prezis Armstrong.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !