Prietena Prinţului Harry, acceptată de Familia Regală

Reactualizat la:
Prietena Prinţului Harry, acceptată de Familia Regală
Chelsy Davy, prietena Prinţului Harry, a avut mult de aşteptat până să fie acceptată de Casa Regală, însă a meritat.

În sfârşit tânăra a fost invitată la primul său eveniment oficial, la ceremonia de logodnă a Prinţului Peter Phillip.

Atunci când a fost întocmită prima dată lista invitaţilor, Chelsy nu se afla printre cei norocoşi. Între timp însă, se pare că organizatorii s-au răzgândit. Relaţia Prinţului cu Chelsy a trecut printr-o perioadă mai dificilă în ultima vreme, dar faptul că a fost invitată la logodnă arată cât se poate de clar că lucrurile sunt serioase între cei doi şi că Chelsy va fi în sfârşit acceptată în cercurile regale.

Culmea, prietena lui Harry nu a răspuns încă invitaţiei. Purtătorii de cuvânt de la Palatul Buckingham au refuzat să facă vreun comentariu cu privire la problemă. Dar un prieten de-al lui Chelsy a spus: „Chels a primit invitaţia şi urmeză să răspundă. În acest moment, îşi canalizează toată energia în muncă. Avem examene foarte solicitante şi trebuie să învăţăm din greu. Chels nu se înnebuneşte după compania cercurilor regale şi de cele mai multe ori preferă să-şi petreacă timpul cu prietenii. Cu toate aceasta, fireşte că nu-i face nicio plăcere atunci când este omisă de pe lista invitaţilor˝.

De curând cei doi au fost despărţiţi o vreme pentru că tânăra s-a simţit igorată, atunci când a văzut că Harry petrece din ce în ce mai puţin timp cu ea. Acum se pare că Prinţul şi-a învăţat lecţia şi nu-şi mai neglijează prietena. Zilele trecute Harry a plecat în secret până în Leeds pentru a o vizita. Cei doi, ascunşi de ochii lumii, s-au simţit foarte bine unul în compania celuilalt şi s-au arătat cât se poate de fericiţi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !