Prietenul ma doreste

4Comentarii
Prietenul ma doreste
Prietenul ma doreste
“Prietenul meu ma doreste”. Nimic neobisnuit ati spune. Dar daca “prietenul” este de fapt “cel mai bun prieten” si nu “iubitul” lucrurile se complica putin.

Acum jumatate de secol conduita impusa de societate nici n-ar fi conceput existenta sau consumarea decenta a unei relatii cel putin aparent sincere dintre doua persoane de sexe diferite. Femeile participau la viata sociala doar insotite de familii iar cele cu care intrau in contact erau bineinteles tot tinere fete sau doamne respectabile. Ca intotdeauna barbatii se bucurau de un oarecare statut special din acest punct de vedere dar in nici un caz in mod fatis: se intampla sa intretina prietenii ascunse cu diferite domnisoare, relatie tinuta insa departe de ochii si gura lumii.

Dupa mai bine de 50 de ani lucrurile par a se fi schimbat…ca forma insa, nu ca si continut. Mentalitatile actuale sunt de aceasta data mult mai deschise, mult mai dispuse sa accepte interactiuni umane fara a le “inzestra” incorect cu intentii sexuale si totusi, in spatele prieteniilor se ascund adesea secrete pe care nici macar dovezile nu le mai demasca, din incercarea disperata de a mentine acea stare carea insistam sa-i spunem “modernitate”.

Principiul egalitatii si eludarii discriminarii de orice fel presupune, pe langa atitudinea permisiva, toleranta si un aspect pe care l-am ignorat adesea, poate chiar si cand acesta isi postula evidenta. Am ajuns deci sa fortam barierele naturii din dorinta cladirii prieteniilor intre barbati si femei, din graba imensa de rasturnare a vechilor conceptii si moduri de viata. De aici situatii care, intrevenind inopinat in viata unui om, duc la prabusiri axiologice majore sau atenunand usor seriozitatea momentului in sine, converg catre deziluzii care modifica structuri personale.

“Eram prieteni de mici. Am crescut impreuna, invatandu-ne unul pe altul cam tot ce poata un om sa faca in timp: am ras, am cazut, ne-am jucat, am luptat…Primii fluturasi ai dragostei i-am impartasit unul altuia depand povestea personala ca intr-o competitie a celor mai frumoase iubiri. Pana si durerea primelor lacrimi de Adio am stins-o reciproc unul pe umerii celuilalt. si acum…Acum vine si-mi spune ca nu ma mai poate vedea langa altcineva in afara de el? E aproape fratele meu, pentru numele Lui Dumnezeu!” Asa suna confesiunea unei fete care tarziu dupa adolescenta si-a transformat visul celui mai bun prieten…in sperante, iluzii, amagiri.

Pe de alta parte, probabil multi ar dori sa aiba acum ocazia sa ma poata contrazice. Argumentul propriilor experiente este graitor, irefragabil. Dar oare simpla experienta e suficienta pentru a demonta cazuri particulare? Oare putem sustine ca il cunoastem pe cel cu care mergem la film, povestim si iesim in oras mai bine decat pe noi insine?

Departe de mine insa intentia de a prabusi vise sau prietenii solide. Asertiuni generale sunt clatinate chiar si de un singur contraexemplu indiferent de natura lui. Doar ca, oricat de mult ne-ar placea sa credem contrariul, o relatie de prietenie intre barbati si femei implica poate involuntar de cele mai multe ori condimentul sexual, atractia careia nu ne puteam opune, nu o putem recuza doar pentru ca exista. De cele mai multe ori nici nu stim cand a aparut, care a fost primul moment in care am privit ochii celuilalt din alt unghi, cand i-am cuprins mainile si nu ne-am putut abtine sa nu le desprindem intr-o mangaiere usoara. si atunci…regretul momentelor in care credeati in voi apare intrinsec si rece.

Totusi, se spune ca nu trebuie sa-ti para rau pentru ceva care la un moment dat, te-a facut sa razi. si poate ca eu, mai mult decat oricine altcineva, astept ca lucrurile sa fie altfel, cand odata ceva cladit sa-si mentina atributele initiale mereu. Asta inseamna – simplist – prietenie. Dar pana la urma nu trebuie decat sa avem curajul de a oferi fara a cere ceva in schimb, de a ne implica neconditionat si atunci, nici sexul, nici religia sau orice altceva nu si-ar mai gasi locul in ecuatia prieteniei. Toate bune, prieteni!



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor