Prima Casă – cum arată cel mai avantajos credit imobiliar, în prezent

Reactualizat la:
Prima Casă – cum arată cel mai avantajos credit imobiliar, în prezent
Programul Prima Casă este în momentul de față singurul tip de credit imobiliar cu garanții din partea Statului, de care au beneficiat până acum peste 195.000 de români. Odată cu cea de-a doua suplimentare a fondurilor pentru anul acesta, e evident că Prima Casă rămâne cea mai favorabilă opțiune pentru cuplurile și familiile aflate la început de drum, care investesc în prima lor locuință.

Ne aflăm într-un punct în care raportul dintre calitatea ofertelor imobiliare și investiția necesară pentru o locuință nouă este foarte favorabil. Mai mult, știrile care vizează crearea, în premieră, a unei strategii pe termen lung pentru Prima Casă indică un sistem care funcționează foarte bine în peisajul economic actual – fără să implice riscuri pentru cumpărători.

Prima Casă – cel mai avantajos credit pentru achiziții imobiliare

Creditele obținute prin Prima Casă au cele mai mici dobânzi de pe piață și se acordă cu un avans de doar 5% din valoarea imobilului. Drept urmare, e evident avantajul acestui program față de un credit ipotecar clasic, care necesită un avans considerabil mai mare (începând de la 15-20%) – motiv pentru care creditele ipotecare sau achiziția prin rate la dezvoltator sunt adesea inaccesibile pentru tinerii care se află la prima investiție imobiliară.

Studiile de piață din domeniu adeveresc această ipoteză – susținând că aproximativ 80% dintre cei care au contractat un credit Prima Casă nu ar fi avut resurse să-și achiziționeze o locuință cu alte metode de plată.

Un moment bun pentru investiții

La începutul anului, legea dării în plată a creat îngrijorare pe piața de imobiliare – însă odată ce Guvernul a acordat a doua suplimentare de garanții pentru Prima Casă pentru anul 2016, iar Ministerul Finanțelor și-a anunțat intenția de a elabora o strategie pentru un termen mai lung decât până acum, siguranța programului devine tot mai evidentă și greu de contestat.

„Pe lângă această suplimentare, avem în vedere și elaborarea în premieră a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP și aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparența și predictibilitatea solicitată atat de beneficiarii programului, cât și dezvoltatorii de locuințe și instituțiile de credit.” – Anca Dragu, Ministru al Finanțelor

Până în luna iulie a acestui an, în jur de 19.000 de români au accesat fonduri imobiliare prin Prima Casă, iar suma totală a creditelor obținute prin acest program se va ridica aproape la nivelul anului trecut (respectiv aprox. 1,2 miliarde lei).

Un alt aspect de luat în calcul este indicele ROBOR – care a scăzut până la un minim istoric de 0,7%, în luna septembrie.

„Cu alte cuvinte, stabilizarea preţurilor la locuinţe şi a dobânzii ROBOR cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care se calculează ratele la creditele Prima Casă, sub pragul de 1% se traduce prin cel mai bun grad de accesibilitate al locuinţelor din ultimii 15 ani.” (sursa: capital.ro)

Cum decurge o investiție prin Prima Casă – în Westfield?

După 5 ani de dezvoltare, construcție și vânzare de case, putem spune, din experiența noastră cu aproximativ 100 de clienți care au cumpărat prin Prima Casă, că acesta e cel mai eficient program de creditare. Mai mult, casele pe care le construim sunt atent proiectate pentru a se încadra în condițiile impuse prin acest program, fiind practic „optimizate” pentru achiziția prin Prima Casă.

Cu un plan financiar responsabil și cu sprijin avizat – pe care noi îl oferim prin consultanții noștri, în momentul achiziției unei case, orice familie își poate vedea visul împlinit.

Ne găsești și aici: www.westfield.ro / fb.com/WESTFIELDARAD