Prima ediţie a Cupei Zollern

De Daniel Scridon
Prima ediţie a Cupei Zollern
Cu peste 3000 angajați în 15 locații de producție din Europa, America de Nord, America de Sud și Asia și peste 300 ani de experiență în prelucrarea metalelor, compania ZOLLERN se numără printre pionerii din această industrie.

Produsele companiei deservesc industriile constructoare de mașini, transport maritim, transport aerian, generare de energie, utilaje de construcții și inginerie mecanică. Compania germană a deschis o fabrică la Pecica, în 2004, care numără 350 angajaţi. Şi a decis să se implice în susţinerea fotbalului juvenil pecican.

Ciprian Mogoș, președintele centrului de juniori de la Pecica care numără deja peste 80 de copii legitimați, ne-a dat detalii despre prima ediţie a Cupei Zollern la fotbal pentru juniori: „Participă șase cluburi cu echipe de 2005-2006, Progresul Pecica, UTA, Viitorul Arad, ACS Socodor, Şoimii Șimand și Academia Brosovszky, care vor juca în sistem fiecare cu fiecare în două grupe de câte trei echipe, se joacă două reprize de 20 minute cu pauză de 5 minute. Apoi, încrucișat, se vor juca finalele pentru stabilirea ierarhiei competiției. Totul se va întâmpla sâmbătă, între orele 9-14,30”.

Ciprian Mogoș a ținut să mulțumească sponsorului fără de care nu era posibilă această competiție: „Ne bucurăm că avem sprijinul companiei Zollern cu care sperăm să stabilim o colaborare de lungă durată și să dezvoltăm și această competiție în anii care vin. Invit toți iubitorii fotbalului să vină sâmbătă la Pecica la o sărbătoare a sportului juvenil”.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !