Prima întâlnire a Ligii Scriitorilor

De Vasile Filip
Prima întâlnire a Ligii Scriitorilor
Cu această ocazie, au citit din din propriile creații: Cândea R. Floare și Horea Gana.

D-na Lucia Bibarț, președinta Ligii Scriitorilor, filiala „Ioan Slavici” Arad, deschide ședința, reamintind celor prezenți că, în viziunea colectivului de conducere, Liga se dorește a fi o uniune literar- artistică, ce va avea ca scop descoperirea de noi talente cu reale valențe de scriitori.

Pentru sprijinirea scopului enunțat, sunt aduși în fața scriitorilor prezenți, patru copii laureați ai concursului „Culorile Mureșului”, care au citit din creațiile lor: Mihali Ana-Maria, Sasu Magdalena, Coroeanu Adrian și Gyurko Brigitte.
După acest intermezzo, sunt anunțați cei doi scriitori pregătiți să citească din propriile creații: Cândea R. Floare și Horea Gana.

Înainte de a lectura, Floare Cândea aduce salutul Institutului Cultural Român de la Viena, alături de membri căruia a participat la manifestarea de dezvălire a plăcii comemorative „LUCIAN BLAGA – 120 de ani de la nașterea poetului.”
Citește apoi trei poeme și două texte de proză scurtă, intitulate de autor „scrisori”. Au urmat observațiile celor prezenți. Lucia Bibarț apreciază un soi de savoare a scriiturii doamnei Cândea, tumultul și ingeniozitatea cu care sunt mânuite stihurile și apreciaza ca aglomerarea de metafore uneori îngreunează accesul la mesaj. Voichița Macovei scoate în evidență imaginile artistice bine lucrate, considerând că textele citite se constituie în pagini de literatură expresivă, sensibilă. Chiar dacă îmbină stiluri ale literaturii postmoderniste, scrierea doamnei Cândea transmite un mesaj care captează cititorul, dar și îl încântă.
Extrem de analitic au fost discutate textele puse în discuție, de către Valeriu Ilica, laureat al Ligii Scriitorilor pe anul 2014 pentru romanul monumental „Culdușii”. „Doamna Floare Cândea reușește să facă o ikebana în poezie. Este o poetă care trăiește plenar, nu doar amintirile trecutului, dar și ale viitorului. Este o poezie confesivă, declarată. Versurile stârnesc o emoție intensă prin intensitatea emoțiilor transmise. Textele citite, cele mai multe, de altfel, reprezintă un univers cu puternice incantații, dovedind că poeta caută elixirul din care se îmbată poeții.” Domnul Ilica, concluzionează că „ scrisul este pentru Floarea R. Cândea o joacă de copil serios, în care își retrăiește povestea vieții.”

Monica Rodica Iacob, membră a Uniunii Scriitorilor, filiala Arad, se exprimă în termeni laudativi la adresa scriiturii doamnei Floare R. Cândea, subliniind în special, faptul că proza acesteia are inflexiuni lirice.
În aceeași atmosferă creativă, sunt recitate câteva din poemele domnului Horea Gana, redactor șef adjunct al revistei „Stindard”. Versurile sunt analizate de Lucia Bibarț, Valeriu Ilica, Cândea Floare și Monica Rodica Iacob. Se accentuează faptul că domnul Gana mânuiește cu pricepere cuvântul, dovedind reale aptitudini de creator. Se distinge ca tematică generală „Viața omului”, iar ca temă primordială a textelor citite „Întoarcerea la copilărie”. Este subliniat felul sensibil în care poetul ocolește durerile viții, îmbrăcându-le în poezie. În mod delicat, se apreciază felul în care, sub uniforma cu grade, se ascunde un suflet atât de sensibil.

Doamna Sifora Sava, reprezentanta Institutului Cultural Român de la Viena, transmite câteva gânduri pentru scriitorii Ligii, din partea colegilor din Viena, precum și invitația de a se realiza acțiuni comune.
În încheierea întâlnirii, sunt puse în discuție probleme de fond, ce țin de coordonarea și viitorul Ligii. Lucia Bibarț accentuează faptul că dorește ca în rândul Ligii să intre scriitori de valoare, că suntem preocupati de crearea unei literaturi ligiste competitive, originale, meritorii care să stârnească emoția artistică în rândul cititorilor. Domnul Valeriu Ilica o susține, subliniind că, într-adevăr, este necesar să menținem acel suflu serios cu care a fost întemeiată Liga, o literatură de calitate care să reprezinte Aradul și care să-i respecte pe marii literaturii române. Este adusă în discuție și necesitatea de a avea în Ligă o anume orientare, un critic literar, cunoscător al cerințelor unei literaturi de valoare de-a lungul timpurilor, care să știe să decanteze și să șlefuiască talentul scriitorilor.

Așadar, există încredere în membri Ligii Scriitorilor, filiala „Ioan Slavici”Arad, precum și în viitorul acesteia.

Voichița Tulcan Macovei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase