„Prima maşină” poate fi şi a doua

De Simona Drimbău
1Comentariu
Preţul de achiziţie la autoturismele electrice nu poate depăşi 150.000 de lei.
Preţul de achiziţie la autoturismele electrice nu poate depăşi 150.000 de lei. - © FOTO: MASHABLE
Tichetele de la Programul „Rabla” pot fi folosite ca avans la „Prima maşină”. Dispare condiţia de a nu mai fi avut altă maşină.

Potrivit ultimelor modificări făcute de Guvern la Programul „Prima maşină”, vor putea să-şi achiziţioneze o maşină nouă şi cei care au mai posedat una. Mai mult, vor putea fi folosite şi voucherele de la Programul „Rabla”.

„Guvernul a adoptat în şedinţă modificări şi completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. După cum ştiţi, programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat. Pot fi cumpărate următoarele tipuri de autovehicule noi: clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid şi full electric. De asemenea, prin modificările operate azi în legislaţie, persoanele fizice vor putea să îşi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină aşadar obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou”, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Condiţii

Actul normativ aprobat de Guvern prevede şi acceptarea „eco-bonusurilor” şi a „eco-tichetelor” acordate în cadrul Programului „Rabla”. În aceste cazuri, și avansul cerut este mai mare: cel puţin 25% pentru maşinile hibrid, respectiv 30% pentru autoturismele electrice. Din acest an, la accesarea acestui program, eco-bonusul sau eco-tichetul obţinute prin programele „Rabla clasic” şi „Rabla plus” pot fi considerate avans pentru noua maşină.

Cei care doresc să se înscrie în program nu trebuie să aibă datorii la stat sau la bănci. Maşinile nou achiziţionate trebuie să respecte cel puţin norma de poluare Euro 6. În plus, beneficiarul trebuie să aibă cel puţin 18 ani la data accesării programului.

Pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic (cu motor cu ardere internă), preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 50.000 lei (puţin peste 10.000 de euro), la care se adaugă TVA, iar pentru autoturismele electric hibrid şi pur electric, preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 150.000 lei, la care se adaugă TVA.

Beneficiarii programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic, de minimum 25% din preţul de achiziţie a autoturismului nou pentru autoturismele hibrid, respectiv de minimum 30% pentru autoturismul electric hibrid şi pur electric. Garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor