Prima premieră la „Marionete”

Prima premieră la „Marionete”
ARAD. Cea dintâi premieră a stagiunii 2010-2011 la Teatrul de Marionete a fost „Jack şi vrejul de fasole”

Premiera cu spectacolul, pus în scenă de Luis Montoto de la Teatrul Karromato din Praga, a avut loc duminică, 31 octombrie, pe scena Teatrului de marionete Arad.

În viziunea lui Luis Montoto „Jack şi vrejul de fasole” urmăreşte creşterea şi maturizarea lui Jack, mesajul spectacolului fiind acela că nu doar banii şi realizarea pe plan material sunt importante, ci mai ales împlinirea pe plan spiritual. De menţionat că regizorul spaniol foloseşte în realizarea acestei producţii mai multe tehnici diferite caracteristice acestui gen teatral – marionetele cu fire, marionetele mânuite de actor, precum şi tehnica chinezească a umbrelor proiectate. În distribuţia spectacolului s-au aflat actorii Carmen Mărginean, Adina Doba, Loredana Alexandrescu, Cristian Bordaş şi Călin Brad. Echipa tehnică este formată din sunetistul Dorel Parfeni şi Cornel Dume, cel care a realizat arajamentul de lumini.

Iată ce a declarat Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete Arad, despre spectacolul „Jack şi vrejul de fasole” şi despre colaborarea cu compania cehă şi în special cu regizorul Luis Montoto: „Marionetele cehe sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai speciale, mai expresive şi mai interesante la mânuire din lume. Karromato este una dintre companiile cehe care fac turul lumii cu producţiile sale. Luis Montoto este un artist singular, un mânuitor desăvârşit, cu un umor foarte fin şi cu o ştiinţă deosebită a reliefării detaliului. Toate aceste ingrediente, plantate în grădina unui basm atât de cunoscut şi de iubit de către cei mici – „Jack şi vrejul de fasole”-  nu puteau duce decât la un hit, la un spectacol care, probabil, va încânta generaţii şi generaţii de copii”.

Luis Montoto nu este pentru prima oară la Arad. Regizorul de origine spaniolă a mai prezentat un spectacol în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Arta Animaţiei Euromarionet. Este vorba despre „Circul de lemn” realizat la compania Karromato din Praga.

„Sunt cele mai frumoase şi mai expresive marionete pe care le-am văzut în ultimii ani”  (Radu Dinulescu)

JA-V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase