Prima reţea de centre resursă

1Comentariu
Prima reţea de centre resursă
Prima reţea de centre resursă
ARAD – A.H.N.R. şi fundaţia Alcoa au creat primele centre-resursă pentru anunţul handicapului. 

Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România împreună cu fundaţia Alcoa au dus la bun sfârşit un proiect pentru ajutarea persoanelor cu handicap, început din octombrie 2006.

Proiectul „Înfiinţarea primelor centre-resursă pentru anunţul handicapului în cadrul asociaţiilor membre A.H.N.R. ” a fost implementat în cadrul a şapte asociaţii membre ale A.H.N.R. din judeţele Argeş, Caraş – Severin, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălăj.

Centrele au fost realizate după modelul arădean, implementat acum doi ani şi vor oferi sprijin atât părinţilor care au copii cu handicap cât şi celorlate persoane cu handicap, prin consiliere, documente informative despre numeroasele afecţiuni şi handicapuri.

Părinţi resursă

„Nimeni nu poate înţelege mai bine situaţia de la apariţia handicapului decât o altă persoană cu handicap sau părintele unei astfel de persoane, adică cineva care a trecut deja prin aceste momente şi a reuşit să le depăşească.

Rorul părinţilor resursă va fi acela de a oferi sprijin moral acelor părinţi descurajaţi care au fost anunţaţi de prezenţa unei deficienţe sau a unui handicap la copilul lor şi de a-i îndruma spre o intervenţie cât mai rapidă, astfel încât copilul să urmeze traiectul necesar integrării sale în familie.” mărturiseşte Ecaterina Jager, preşedintele AHNR.

În afara părinţilor resursă, centrele lucrează cu specialişti care îi vor ajuta să găsească soluţia adecvată pentru reabilitare, educaţie, orientare sau formare profesională.

Atât medicii cât şi asistentele care tratează astfel de persoane sunt rugaţi să le îndrume spre sediul A.H.N.R. sau să îi contacteze pe cei de acolo pentru a putea acorda sprijinul moral cât mai repede.

În Arad, sediul A.H.N.R. este în piaţa Plevnei, numărul 1 (lângă Casa cu Lacăt) şi este deschis între orele 11 şi 17, sau se poate apela numărul 280451.

M.S.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor