Primăria alocă 7.000.000 lei pentru lucrările de pe strada Cometei

De M.B.
Primăria alocă 7.000.000 lei pentru lucrările de pe strada Cometei
© Asfaltările ar putea începe în vara acestui an Foto: JA
Strada va fi reabilitată şi prelungită pentru a se crea o nouă legătură cu şoseaua de centură parte din DN7.

Proiectul de transformare a străzii Cometei într-o arteră rutieră importantă, cu legătură la Centura de Nord, a ajuns în faza licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor. Zilele trecute, anunţul de licitaţie a fost publicat în Sistemul electronic de achiziţii publice iar, potrivit acestuia, municipalitatea a alocat suma de 7.047.245 lei (fără TVA) pentru lucrări. Până în 5 februarie, companiile pot depune ofertele, iar la începutul lunii martie se va stabili câştigătorul licitaţiei.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău, a declarat pentru Jurnal Arădean şi Aradon că suma alocată este exclusiv pentru lucrări, în timp ce pentru exproprieri s-au alocat alţi bani din buget.
În afară de faptul că va exista o nouă ieşire din oraş spre centură, care va ajuta cartierele Micălaca şi Grădişte să scape mai uşor de trafic, legătura rutieră ar urma să genereze dezvoltarea unei noi zone industriale la marginea oraşului.

Investiție de milioane de euro

În vară, primarul Gheorghe Falcă anunţa o investiție de 17 milioane de euro a OMV Petrom, care se va construi în Grădişte, cel mai mare centru de distribuție a produselor petroliere din vestul țării. ”Pentru a veni în sprijinul acestei investiții, municipalitatea va realiza un acces direct la șoseaua de centură din strada Cometei”, spunea edilul.

36 de exproprieri

Ulterior, Consiliului Local Municipal Arad a aprobat exproprierile necesare pentru realizarea drumului. Este vorba de 36 de parcele de teren care au fost cumpărate, majoritatea fiind parte din extravilanul oraşului. „În acest moment, a fost operat transferul dreptului de proprietate asupra tuturor celor 36 de parcele din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a municipiului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei. Suma totală plătită pentru terenurile expropriate este de 191.488 de lei.

În vara lui 2018?

Dacă semnarea contractului de executare a lucrărilor nu va fi întârziată de contestaţii ce ar putea să apară în cadrul procedurii de licitaţie, şantierul ar urma să fie deschis la începutul verii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !