Primăria Arad cere îngăduinţă de la BERD

7Comentarii
Primăria Arad cere îngăduinţă de la BERD
ARAD – Municipalitatea susţine că startul lucrărilor la BERD II se va da cel mai probabil la finele lunii mai.

Răbdare. Aceasta pare a fi cererea adresată de Primăria Arad Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare în problema lucrării de reabilitare a liniilor de tramvai şi a principalelor artere de circulaţie, etapa a II-a. Reprezentanţii Primăriei poartă, în aceste zile, o corespondenţă grea cu banca pentru a obţine ok-ul de aici. Banca a cerut Aradului să precizeze exact când se va finaliza cea de a doua etapă a investiţiei.

Termen greu de calculat, dacă ţinem cont de faptul că această etapă nu a început încă, iar prima nu a fost finalizată. Totuşi, directorul executiv al Direcţiei Tehnice a Primăriei Arad, Răzvan Popa, crede că startul lucrării – care vizează liniile de tramvai şi reabilitarea carosabilului de pe Calea Romanilor şi Calea Timişorii – se va da probabil la finele lunii mai şi că lucrarea va fi finalizată în maximum un an. Lucrarea a pornit din start cu calcule greşite, fapt pentru care Primăria s-a văzut nevoită, la un moment dat, să ia un nou credit pentru etapa a doua a lucrării de reabilitare a liniilor de tramvai. Şi termenele de finalizare au fost greşite şi se vor retuşate acum. Lucrarea BERD ar mai dura, însă, dacă totul merge conform calculelor de acum, un an.

„Totul depinde de două probleme: BERD a solicitat iar noi am început să redactăm actul adiţional la contractul cu banca dar startul efectiv al lucrărilor, chiar dacă primim ok-ul băncii, nu îl vom putea da decât după ce se finalizează prima etapă, aceasta fiind cerinţa băncii. A doua problemă este legată de podul Traian. Nu vrem să oprim circulaţia de două ori în această zonă, mai întâi pentru lucrarea BERD, apoi pentru reabilitarea zonei istorice a Aradului. Vrem să suprapunem cele două lucrări şi să oprim o singură dată circulaţia, pe termen scurt, fără a crea disconfort prea mare populaţiei”, ne-a declarat Răzvan Popa.  Popa susţine că această lucrare este, însă, mult mai uşoară decât BERD I şi că ar putea fi finalizată în aproximativ şase luni, dar – pentru că pot apărea surprize – termenul comunicat băncii a fost de un an de la start.

Fără probleme?

Lucrarea e cu atât mai simplă cu cât pe acest tronson nu există macaze şi pentru că există rute alternative pentru circulaţia rutieră. În atare condiţii, circulaţia maşinilor pe Calea Romanilor şi Calea Timişorii va putea fi oprită, pe segmente, pe perioada lucrărilor, fără a bloca întreg cartierul.

Dacă banca va trimit până la finele lunii mai „No objection” la cererea arădeană de prelungire a termenului de finalizare a lucrării, atunci BERD etapa a doua ar putea porni din iunie.

Podul, marea provocare

Cea mai grea dintre intervenţiile cuprinse în această lucrare este cea din vecinătatea podului Traian. Lucrările de racord la liniile de tramvai din vecinătatea podului vor fi cel mai probabil şi ultimele finalizate, totul depinzând aici şi de modul în care se mişcă contructorul care onorează cealaltă mega-lucrare a Primăriei Arad – reabilitarea centrului vechi.

A.B.D.

Taguri: , , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor