Primăria concesionează masiv în Cartierul Tineretului

De Cristina Ghilea
Cu galben, terenurile de concesionat și cele propuse pentru amenajarea ca parc
Cu galben, terenurile de concesionat și cele propuse pentru amenajarea ca parc - © FOTO: PMO
Ca și când asfaltarea ar fi condiționată de edificarea tuturor caselor, Primăria anunță că modernizarea străzilor e programată undeva după 2021.

40 de parcele de 250 mp din Cartierul Tineretului vor fi scoase la concesiune de Primărie până la mijlocul lunii viitoare. Subiectul atribuirii de locuri de casă în zona Clujului se va afla joi, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului local, după care se va trece la organizarea licitației.
După distribuirea acestora, vor rămâne ultimele 20 – 30 de parcele, care vor fi scoase la concesiune spre finalul acestui an.

Prin concesionarea acestor ultime parcele de teren, Cartierul Tineretului începe să se definitiveze ca un cartier propriu-zis, apreciază executivul local.
„În felul acesta, toate locurile disponibile din Cartierul Tineretului, conform planificării inițiale și dezvoltărilor ulterioare din acest cartier, vor fi concesionate, astfel că într-un an, maximum doi ani de zile, în 2020 – 2021 să poată fi gata toate construcțiile. Pentru etapa următoare, Primăria Oradea lucrează la realizarea documentațiilor de asfaltare a străzilor din Cartierul Tineretului, rețelele de apă și canalizare fiind rezolvate în cea mai mare parte, inclusiv partea de electricitate”, a trasmis primarul Ilie Bolojan.

Proiectul care ar urma să ajungă vineri în plenul Consiliului local mai conține o modificare importantă, care ar avea rostul să îngrădească accesul dezvoltatorilor la aceste parcele. Primarul spune că se va introduce în contractele de atribuire a terenurilor prevederea ca titularul contractului să nu poată vinde casa pentru o perioadă de cinci ani.

Bugetare orientativ – participativă

În vara aceasta, planurile Primăriei cu terenul liber din Cartierul Tineterului au intrat în coliziune frontală cu dorințele rezidenților, proprietari de case și terenuri în zonă. În timp ce oamenii își depuseseră în bugetarea participativă amenajarea unui parc în centrul cartierului, executivul concesiona o parte din exact acel teren către Episcopia Ortodoxă, pentru construirea unei biserici.

Revoltați, oamenii au cerut, în iunie, revocarea concesiunii, dar au primit de la primarul Bolojan și de la aleșii locali doar comentarii cum că nu e așa mare dramă să locuiești la 18 m de o biserică. Joi, în consiliul local, executivul va pune la vot amenajarea de zone verzi perimetral cartierului, pe suprafețe mari.

Printr-un comunicat de presă, Primăria anunță că „s-a identificat un teren, iar Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Oradea va realiza în cursul lunii octombrie un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui parc și a unor terenuri de sport în cartierul Tineretului, studiul urmând să fie supus aprobării în luna noiembrie”.

Terenul propus de executiv este situat „în stânga drumului de intrare în Cartierul Tineretului, cum se iese către Oșorhei, înainte de benzinăria „Lukoil”.

„Practic pe toată lungimea acestui drum va fi realizat un aliniament de terenuri de sport și de zone verzi. Suprafața acestora va fi către un 1 ha. Acestea vor fi realizate pe terenul care a fost eliberat de către cei care au cumpărat CET 2, prin scoaterea și dezafectarea unei conducte mari, montate în subteran care făcea legătura între Uzina de apă și fostul CET, teren care acum aparține municipalității”, a precizat primarul. În plus, spre instalațiile Companiei de Apă din zonă, executivul propune un proiect de împădurire.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !