Primăria licitează avariile

Primăria licitează avariile
ARAD – Municipalitatea pune la dispoziţia contructorilor o sumă de până la 500.000 lei pentru reparaţii la fond locativ.

Primăria scoate la licitaţie lucrările de reparaţii, întreţinere sau remedierea unor avarii ce se pot produce pe parcursul anului la toate imobilele aflate în fondul locativ de stat, inclusiv a blocurilor ANL. Municipalitatea mai deţine în proprietate aproximativ 1.374 apartamente şi 153 spaţii cu altă destinaţie, situate pe raza oraşului şi care sunt închiriate. Locuinţele sunt închiriate ca locuinţe fond de stat, sociale, de serviciu, sau de tip ANL.

Degradate

Primăria subliniază că „în mare majoritate, locuinţele sunt în case vechi (construite în secolele trecute), care au durata normată de funcţionare depăşită, ele nefiind supuse expertizării, sau unor lucrări de reparaţii capitale, de-a lungul timpului intervenindu-se doar punctiform pentru remedierea unor avarii constatate sau pentru execuţia unor lucrări mici de reparaţii”. De activitatea de întreţinere s-a ocupat, ani buni, SC Recons, societate la care acţionar majoritar este Consiliul Local, însă Municipalitatea a ales, în urmă cu câţiva ani, să preia fondul locativ de la Recons şi să scoată activitatea de întreţinere a acestuia la licitaţie.

Doar avarii şi defecţiuni

Potrivit documentaţiei, s-a ales varianta de realizare a lucrărilor de reparaţii şi întreţinere, nu cea de realizare a reparaţiilor capitale, deoarece „în prezent, la aceste imobile cel mai degradate sunt faţadele, acoperişurile şi în general părţile comune, deoarece în interiorul locuinţelor chiriaşii au mai intervenit pentru execuţia unor lucrări. Întrucât acum multe dintre imobile sunt revendicate, sau municipiul mai deţine doar o cotă parte, lucrările mai ample sunt greu de realizat deoarece ceilalţi proprietari nu doresc sau nu pot să cofinanţeze lucrările de reparaţii”.

Intervenţii în trei ore

În cazul lucrărilor de întreţinere şi mici reparaţii, acestea se vor face pe bază de comandă de la Primărie,  iar, în cazul unei avarii, firma câştigătoare va avea obligaţia de a interveni în maxim trei ore de la anunţarea avariei, pentru localizarea ei şi luarea primelor măsuri de stopare a efectelor şi eventual a pagubei produse. „În caz contrar, pagubele produse se vor suporta de către contractant”, se precizează în caietul de sarcini. Intervenţiile solicitate de la firmele de contrucţii sunt reparaţii la acoperiş, lucrări de zidărie, lucrări de pardoseli, zugrăveli, reparaţii la instalaţii electrice, instalaţii de apă, sanitare şi termice.

Suplimentare?

Potrivit documentelor de licitaţie, suma prevăzută în buget în acest an pentru întreţinere şi reparaţii la fondul locativ şi la spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă este în total de 278.400 lei inclusiv TVA. „În cazul în care pe parcursul anului se constată necesitatea execuţiei unor lucrări peste valoarea iniţial alocată, se va putea opta pentru achiziţia de noi lucrări similare, bugetul alocat în acest caz putând ajunge până la limita sumei de 500.000 lei cu TVA pe 2010.

S.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !