Primăria, „luxată” de pe aeroport

4Comentarii
Primăria, „luxată” de pe aeroport
ARAD – Primăria Arad nu are aproape nici o şansă să intre ca acţionar la aeroportul din municipiu.

Arad – Consilierii judeţeni au votat joi pentru privatizarea Aeroportului Internaţional Arad, adică în favoarea raportului de evaluare al societăţii, pentru majorarea capitalului social prin aport de capital străin şi pentru preţul de vânzare a acţiunilor.

Nu toţi aleşii s-au arătat, însă, de acord cu modul în care CJA a gândit privatizarea aeroportului. Attila Duka a insistat încă o dată pe faptul că CJA ar fi trebuit mai întâi de toate să discute cu Primăria Arad şi să vadă dacă aceasta doreşte să ia parte la procesul de privatizare, pentru ca parte din baza aviatică să nu revină unor firme private, ci autorităţii locale.

„Vreau să îl întreb pe domnul Matula dacă a luat legătura cu Primăria Arad pentru ca aceasta să cumpere 30% din aeroport”, a insistat în cadrul şedinţei CJA, Attila Duka.

Primăria ar vrea

Cum preşedintele CJA a recunoscut faptul că „am avut mai multe întrevederi cu primăria şi aceasta şi-a declarat intenţia de a participa la cumpărarea pachetului de acţiuni”, Duka a revenit şi a cerut mai marilor judeţului să facă o adresă în scris Municipalităţii pe această temă.

„E important ca aeroportul să rămână în domeniul administraţiei, pentru că operatorii ar putea bloca dezvoltarea bazei aviatice arădene, dacă în zonă vor avea alte interese. Eu o să îmi rezerv dreptul de a vorbi cu consilierii locali să scoată o hotărâre prin care să fie de acord cu preluarea acţiunilor. Am proteja astfel banul public, iar pentru primărie ar fi o investiţie mai bună decât asfaltul electoral”, a precizat alesul.

În pofida intenţiei primăriei de a participa la privatizarea aeroportului, şansele ca aceasta să cumpere pachetul de acţiuni sunt infime, în condiţiile în care hotărârile luate de CJA pe această temă vorbesc de cumpărarea acţiunilor de către un investitor strategic- companiei aeriană. Ca atare, primele şanse le au operatorii aviatici şi nici pe departe municipalitatea arădeană.

Poate pe viitor

Ba mai mult, conducerea CJA nu pare dispusă să schimbe regulile jocului de acum. „Primăria Arad are multiple forme de a intra în societate. E normal ca orice primărie care are pe raza localităţii un aeroport, să facă parte ca acţionar acolo.

Dar noi am aprobat deja o formă a privatizării, iar schimbarea ar strica toată munca depusă până acum. Dacă nu vom găsi investitor acum, vom veni să completăm hotărârea şi să facem alte propuneri”, a  punctat Iosif Matula.

Valoare şi preţ

Cum aleşii au votat propunerile CJA, favoriţii ofertei de majorare a capitalului sunt operatorii aviatici, care sunt chemaţi să cumpere acţiuni. Valoarea societăţii a fost calculată la 12.735.000 euro (45.845.213 lei), iar valoarea unei acţiuni la 11,91 euro.

Reprezentanţii AGA au fost mandataţi să majoreze capitalului social prin aport de capital privat în numerar de la 10.696.461 lei la 16.043.889 lei,  reprezentând un număr de 534.742 acţiuni. Acţionarii din prezent sunt CJA (cu 99,8%), CL Curtici şi Carpat Air, viitorul investitor strategic urmând a deţine după privatizare 33,33% din acţiuni, iar foştii acţionari 66,67%.

În cazul în care totul va decurge conform planurilor, vor fi emise 534.742 de acţiuni, prin majorarea capitalului social, valoarea nominală fiind de 10 lei/acţiune, iar preţul de ofertă propus de 50 lei/acţiune. Valoarea totală a pachetului va fi ca atare de 26.737.100 lei (7.426.972 euro).

A.B.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor