Primăria n-are milă

5Comentarii
Primăria n-are milă
Primăria n-are milă
ARAD – O contestaţie, cu argumente solide, este rezolvată, de către edili, fără urmă de „suflet”.

În 20 februarie 2007, Direcţia tehnică din Primăria Arad, serviciul de administrare parcări, îi aplică amendă unui arădean, Pavel Şodincă, pe motiv că şi-a parcat maşina Dacia, proprietate personală, în faţa casei, fără a avea abonament (sau tichet) de parcare. Nimic de zis, legea e lege, şi trebuie respectată de toată lumea. Doar că, în cazul prezentat de noi, lucrurile stau puţin altfel, în sensul că Pavel Şodincă are abonament de parcare. Un abonament valabil până în 3 aprilie 2007, deci neexpirat.

Ca orice om cu scaun la cap, socotind că problema sa poate fi rezolvată altfel decât printr-o măsură pecuniară – deşi recunoaşte că tichetul de abonament era căzut pe jos, în maşină, când inspectorii Primăriei au făcut verificări -, arădeanul depune o contestaţie prin care explică faptul că posedă abonament valabil şi că „pe abonament nu se specifică faptul că acesta trebuie ţinut la vedere”. Se gândea, arădeanul nostru, că poate o fi iertat, dacă văd cei de la primărie că e de bună credinţă, dar că n-a observat că abonamentul nu e la vedere, pe bord.

Nici o clemenţă!

Ei bine, surpriză! Ce cetăţean onest, ce blândeţe, ce înţelegere? Nimic. Cetăţeanul trebuie ars şi gata! Comisia întrunită pentru a judeca contestaţia depusă de Pavel Şodincă menţine nota de constatare şi amenda, precizând că motivele pentru a renunţa la acestea sunt nejustificate. În acest sens, cei din comisia de soluţionare a contestaţiilor îi precizează domnului Şodincă, ca răspuns, că „în timpul parcării, abonamentul se poziţionează în mod obligatoriu în interiorul habitaclului vehiculului, pe bord, sub parbriz, preferabil în suport special, astfel încât toate elementele inscripţionate să fie vizibile”.

***

Aşadar, aviz amatorilor, referindu-ne la arădenii care au abonamente de parcare şi le ţin în buzunare. Sau, chiar sunt neatenţi şi uită să le pună la vedere. Primăria n-are milă!

A.O.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor