Primăria, pregătită pentru banii UE

1Comentariu
Primăria, pregătită pentru banii UE
Trec banii pe lângă Primăria Arad? Nici vorbă, spun reprezentanţii acesteia, nominalizând proiectele pentru care speră la banii europenilor. 

„Primăria Municipiului Arad are proiecte pregătite pentru a fi depuse spre finanțare prin POR axa 4, urmând ca, în momentul publicării Ghidurilor Specifice  în forma finală, să definitivăm lista de proiecte prioritare care urmează a fi depuse spre finanțare”. Aşa îşi începe Primăria Arad „apărarea” pe subiectul banilor ce vor fi oferiţi de UE prin POR  până în anul 2020 şi pentru care afirmam că pare nepregătită.

Despre ce proiecte afirmă Primăria că ar fi vorba? „Primăria Arad are întocmite documentaţii pentru depunerea de proiecte care vizează îmbunătăţirea mobilității urbane, prin achiziționarea de tramvaie noi și autobuze electrice, reabilitarea căii de rulare a tramvaielor din cartierul Micălaca și din alte cartiere și construirea unui nou pod peste Mureș în zona strada Andei Șaguna, astfel încât să se fluidizeze traficul spre și dinspre Aradul Nou și să protejăm podul Traian”.

În materialul remis nouă, reprezentanţii Municipalităţii spun că au consultat ghidurile solicitantului pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană durabilă. „Precizăm că aceste ghiduri nu sunt încă finalizate. În data de 18 aprilie 2017 s-a încheiat perioada de consultare publică a acestora, perioadă în care se puteau aduce sugestii, completări, recomandări pentru modificarea documentelor astfel încât să fie cât mai accesibile. Specialiștii din cadrul Primăriei Arad sunt permanent în contact cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Vest, contribuind activ cu recomandări pentru modificarea/ completarea  acestor ghiduri”.

Cu Autoritate Urbană

Tot aici se mai spune că timp mai este pentru banii UE pentru că „în acest moment liniile de finanțare nu sunt deschise, nimeni nu poate încă depune proiecte pentru accesarea de fonduri pe această axă de finanțare (Axa 4). Totodată, conform metodologiei POR, s-a constituit Autoritatea Urbană – structură cu rol de evaluare a proiectelor depuse spre finanțare – prin dispoziția primarului municipiului Arad, nr. 1087 din 23.03.2017. Strategia Integrată de  Dezvoltare Urbană este în faza finală de avizare, urmând a fi supusă aprobării Consiliului Local Arad în următoarea perioadă.

Lista finală a proiectelor care urmează a fi depuse spre finanțare va fi stabilită în momentul în care Ghidurile Specifice vor fi definitivate”.

În top la fonduri europene

În materialul remis nouă, Primăria Arad aminteşte că „Municipiul Arad a fost în topul administraţiilor care au atras fonduri europene în ciclul 2007–2013, având o rată de succes de 100%. De altfel, proiectele implementate de municipiul Arad au fost promovate ca exemple de „bune practici” de autoritatea de management – Ministerul fondurilor europene”. Cele mai importante proiecte realizate din fonduri  europene în Arad şi amintite de PMA sunt:  cea mai mare finanțare pentru învățământ din România, reabilitarea Colegiului Naţional „Moise Nicoară”,  reabilitarea termică a 971 apartamente, reabilitarea pasajelor Grădiște și Micălaca, reabilitarea podului Traian și a 9 străzi (inclusiv linia de tramvai) din centrul istoric vechi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor