Primăria susţine strategia pe sănătate. CJA primeşte de la municipalitate 10 milioane de euro

De Simion Todoca
5Comentarii
Primăria susţine strategia pe sănătate. CJA primeşte de la municipalitate 10 milioane de euro
© Prioritatea lor, strategia pe sănătate Foto : JA
Primarul Gheorghe Falcă şi preşedintele CJA, Iustin Cionca, au anunţat că strategia pentru domeniul sănătăţii este pe ultima sută de metri, atât pe judeţ cât şi pe municipiu.

Cele două instituţii vor susține instituțional strategia pe patru ani în domeniul sanitar, investițiile în sănătatea publică arădeană, în instituțiile medicale, rămânând prioritatea absolută a administrației publice arădene și a PNL Arad în următorii patru ani. În această perioadă, CJA va primi de la Primărie 10 milioane de Euro, un ajutor extrem de bine venit, schimbând (în bine) strategia judeţului. Iustin Cionca spune că prioritatea absolută este construirea unui spital de obstretică-ginecologie, pentru că actualul spaţiu a fost revendicat. Urmează un spital de Pediatrie, cu tot ce ţine de acesta. BIC, ATI, Chirurgie. În ceea ce priveşte spitalul TBC, subliniază cei doi, este pe finalizare licitaţia pentru achiziţionarea mobilierului, banii fiind deja alocaţi. Când anume va fi punerea în funcţiune, depinde exclusiv de Spitalul Judeţean, după predarea construcţiei CJA terminându-şi misiunea.

Un punct foarte important al strategiei pe municipiu, spune Gheorghe Falcă, este sprijinirea creşterii cabinetelor medicale din şcoli.

Statistic, Aradul e în frunte

Gheorghe Falcă a atins şi alte subiecte, cum ar fi proiectele realizate pe fonduri europene, noutatea absolută în domeniul infrastructurii CFR, respectiv centrul automat de dirijare a trenurilor. care, afirmă primarul, va creşte cu 25% traficul pe calea ferată de la Curtici. Aradul, este un hub important de cale ferată, inclusiv prin ultimele realizări ăn domeniu, subliniază Falcă.

Toate investiţiile de până acum, zice domnia sa, au contribuit la spectaculoasa constatare statistică, în care se arată că în 2017 regiunea noastră va depăşi PIB-ul pe locuitor al zonelor sărace din Europa. În regiune, adaugă edilul, sunt două motoare economice: Timişoara şi judeţul Timiş, Aradul şi judeţul Arad. În ultimele 6 luni, regiunea a avut creştere economică de 8,4%, iar cifra de afaceri, rulajul, a crescut cu 12,4%. Exportul pe ultimele 6 luni a fost de 1,13 miliarde Euro, peste importuri, rezultatul fiind acela că Aradul a contribuit excedentar la balanţa comercială (negativă) a ţării.În fine, Falcă s-a referit şi la şomajul extrem de mic în Arad, numărul locurilor de muncă fiind de 132.000, fără a se lua în calcul sistemele militare.

Polul Arad-Timişoara

Falcă a ţinut să scoată din nou în evidenţă importanţa polului de dezvoltare Arad- Timişoara, care are ca partener Banca Mondială. Dimensiunea programului va fi detailată în perioada următoare, în mod public, atât în Timiş cât şi în Arad, fără ca aceasta, spune preşedintele PNL Arad, să fie interpretată drept campanie electorală, ci doar pentru ca locuitorii celor două judeţe să cunoască beneficiile şi să suţină programul. Evident, să-i susţină şi pe cei care l-au făcut şi vor milita în Parlamentul României pentru implementarea lui. Cine vor fi aceea, adică viitorii candidaţi ai PNL Arad, vom afla prin 15-20 octombrie, ne asigură liderul partidului.

Premieră pe ţară

Falcă şi Cionca au subliniat că CJA este singurul Consiliu Judeţean din ţară care a realizat cap-coadă din fonduri proprii un spital. Care a costat 4 milioane de Euro şi se întinde pe 4.500 metri pătraţi.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor