Primăria Timișoara nu reușește să găsească proiectanți să reabiliteze parcurile. A doua încercare pentru Piața Crucii

De Roxana Deaconescu
Primăria Timișoara nu reușește să găsească proiectanți să reabiliteze parcurile. A doua încercare pentru Piața Crucii
© Tion: Primăria Timișoara nu reușește să găsească proiectanți să reabiliteze parcurile. A doua încercare pentru Piața Crucii
Părculețul din Piața Crucii ar fi trebuit să aibă deja o nouă înfățișare, dar primăria abia a lansat a doua licitație pentru găsirea unui proiectant. Prima a fost lansată anul trecut, dar nicio firmă de proiectare nu s-a înscris, astfel că procedura a fost anulată.

Primăria Timișoara a lansat recent a doua licitație pentru servicii de proiectare și asistență tehnică pentru „Modernizarea Scuarului Piața Crucii”. Suma pusă la bătaie este de aproape 36.000 de lei cu TVA, puțin peste 7.500 de euro, iar ofertele pot fi depuse până în 24 septembrie, la ora 15. Durata contractului va fi de 125 de zile.

„În baza contractului se vor presta servicii de întocmire a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și proiectul tehnic. Conform celor impuse prin tema de proiectare, fazele supuse contractării sunt: expertiza tehnică, studiul geotehnic, studiul topo, DALI, proiect tehnic, caiete de sarcini, detalii de execuție, proiect pentru autorizarea lucrărilor de construire, asistența tehnică”, se arată în anunțul publicat pe SEAP.

Prima licitație a fost lansată în luna mai a anului trecut, iar suma pusă la bătaie de primărie era doar o idee mai mică. Scuarul degradat din cartierul Elisabetin ar trebui reabilitat complet, potrivit viceprimarului Dan Diaconu.

În 2013, în părculețul din Elisabetin au fost reparate băncile și au fost vopsite, s-au pus coșuri de gunoi noi, au fost aranjate spațiile verzi, iar monumentul dedicat eroilor Revoluției a fost reabilitat și a fost amenajată și o zonă pentru animalele de companie. Cele două companii implicate au investit atunci 8.000 de euro.

Acum, scuarul va fi reproiectat, aleile și mobilierul urban vor fi refăcute, monumentul va fi reabilitat, va fi montat un sistem de irigare, unul de iluminat și va fi pus și un sistem de supraveghere. Investiția urmează să fie făcută cu bani din bugetul local.

Vă reamintim, pentru modernizarea Parcului Copiilor municipalitatea a lansat recent a șasea licitație pentru proiectare.

Detalii, AICI!

Articole pe aceeași temă:

Un parc din cartierul Elisabetin este pregatit de santier

Parcul Copiilor, încercarea șase! Primăria a lansat altă licitație, pentru un proiect de peste 20.000 de euro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !